Adaugă
Publicitate

intre 09:00 si 17:00 Program complet

Educaţie

Fundatia Poplars

Fundatia Poplars

intrarea este gratuită

Imbunatățește Sesizează

1417 1

Prezentare

Fundația Poplars are deschis din anul 1997 un Centru de Zi pentru persoane cu dizabilități în Sânpetru, în cadrul căruia se desfășoară zilnic activități socio-educative, ateliere de terapie ocupațională pentru dezvoltarea deprinderilor individuale și servicii suport pentru integrarea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii.

Scopul acestui centru este să arate comunității că prin educație și socializare,persoanele cu dizabilități își recapăăa respectul de sine pierdut odată cu apariția dizabilității. Trebuie să vedem și să intelegem că și ei există, respiră , trăiesc în mediul nostru și pot face o mulțime de lucruri. De aceea nu trebuie marginalizați, ei au nevoie de compania, sprijinul și încurajarea celor din jur. Provocăm orice persoana, fie tânără , fie în vârsta, să viziteze centrul nostru și să ia parte la activități alături de beneficiarii Poplars. O zi la Poplars poate schimba vieți!

– Lausia Costiuc, președinte Fundația Poplars România

 

O ZI LA FUNDAȚIA POPLARS

Programul începe la ora 9 dimineata, când portile fundației se deschid pentru a-i primi pe beneficiarii grupei din ziua respectivă. În fiecare zi programul este adaptat nevoilor și abilităților fiecărui beneficiar în parte. Astfel că pe parcursul zilei, ei au parte de un timp special de socializare, urmat de diverse terapii.

Dimineața începe cu un "Bun venit" melodios și cu un mesaj de încurajare, lucru ce îi destinde pe toți și le dă o stare de bine. Timpul dedicat terapiei ocupaționale este un timp în care beneficiarii modelează, decupează și montează diverse lucruri, pictează, colorează, confecționează, etc. După pauza de prânz, urmează un timp de relaxare, în sala de kinetoterapie. Terapia muzicală, povești educative și terapeutice și alte jocuri încheie programul zilei la ora 17.00. În cursul anului fundația are și programe extra culturale precum vizite la muzee, diverse obiective turistice , excursii și diverse activități exterioare.

Timpul petrecut la fundație face minuni, deoarece dezvoltă personalitatea beneficiarilor. Prin socializare aceștia au învățat să comunice, prin mișcare partea motrică s-a activat, prin lucru s-a dezvoltat partea creativă, astfel s-au descoperit noi talente și vocația fiecăruia. Datorită dragostei cu care angajații lucrează cu beneficiarii, timpul plăcut petrecut în centru zboară atât de repede,iar la sfârșit de program, împotrivă voinței lor, beneficiarii sunt nevoiți să se întoarcă la familiile lor.

Persoanele de care Fundația Poplars are grijă locuiesc fie în Sânpetru, fie în Brașov și li se asigură transportul către centrul de zi al organizației – Str. Republicii, nr.153, Sânpetru.

 

TABARĂ DE VARĂ PENTRU BENEFICIARI ȘI FAMILIILE LOR

Este al III –lea an în care Fundația Poplars va organiza Tabera de Vară pentru familiile care au în întreținere o persoană cu dizabilități. Pentru aceste familii este singurul concediu de-a lungul anului, singura perioadă de respire pentru parinti. Spun asta deoarece, 10 ore pe zi , alaturi de fiecare persoana cu dizabilitati va fii un voluntar, care elibereaza familia de responsabilitate și griji . Tabara se organizează la Vlăhița in jud. Harghita . Este singurul loc unde ,împreună cu grupul de protocol cu care am organizat această tabără, am găsit și spații special amenajate pentru recreerea persoanelor cu dizabilități. Pentru o săptămână , 88 de personae au parte de un program bine stabilit și respectat. Tematica taberei , stabilită cu trei luni în urmă , cuprinde activități individuale, de grup și comune, activități sportive și muzicale, consiliere spirituală și psihologică, ateliere creative, excursii. Coordonarea activităților și a voluntarilor este realizată de o echipă de profesioniști (psihologi, asistenti sociali , terapeuti prin joc, specialisti in parte muzicala si spirituala) , oameni dedicați, cu experiență în asistarea persoanelor cu dizabilități. Acești oameni formează grupul HOPE FOR DISABLED: Lausia Costiuc, Valentin Ștef, Otto Kiss, Sorin Prodan, Valerică Tudor.

Voluntarii provin din medii culturale diferite și au vârste diferite , de la studenți la persoane trecute de vârsta adolescenței . Faptul că aceștia se implică într-o astfel de activitate , produce o schimbare în relația lor personală și de familie, transformă   inimile lor și cu siguranță și viața lor pe viitor! Fotografii din tabăra de anul trecut – aici .

 

ȘCOALA DE VARĂ

Fundația Poplars organizează pe perioada verii -   Scoala de vară   -   pentru persoanele cu dizabilități, adulți dar și copii.   La activitățile educative, poate participa orice persoană cu dizabilitate, care simte nevoia de a socializa, de a-și îmbogății cunoștintele, de a ieși din casă într-o zonă aerisită și plină de veselie. Școala de vară va avea o temă de cultură generală pe care timp de 4 zile o s-o dezvoltam în asa fel încât să fie pe înțelesul persoanelor cu dizabilități . În ultima zi vom recapitula tematica zilelor petrecute împreună și vom serba cu toții reușita acestor zile de neuitat. Deci înscrierile sunt deschise, veți avea parte de o săptâmână specială cu oameni speciali! La Școala de vară poate participa orice persoană care se încadrează într-un grad de dizabilitate, familiile acestora și copii care vor să-și îmbogățească cunoștințele generale.

 

ÎN CĂUTARE DE ....

  • ASISTENT SOCIAL pentru o normă de 4 ore/zi care să lucreze cu și pentru persoanele cu dizabilități din evidența fundației.
  • RESPONSABIL MEDIA ONLINE pentru publicarea de articole pe pagina web și administrarea paginii Facebook.
  • PERSOANĂ CU CARNET DE CONDUCERE (B), interesată să-și suplinească venitul pentru 2 ore/zi în cadrul echipei din Sânpetru. Nu se impune limită de vârstă.

Pentru informații suplimentare, persoanele interesate pot contacta pe Lausia Costiuc – 0744 684 034 sau .

 

FII LA CURENT cu noutățile din cadrul Fundației Poplars:

www.facebook.com/fundatiapoplars.romania

www.poplars.ro

 

Contact

Organizator:

Fundatia Poplars

Brașov, str. Republicii, nr. 153

0268 360 363; 0766742375


Contactează realizatorul articolului

Trimite mesaj


Loc de desfășurare:

Brașov, str. Republicii, nr. 153

0268 360 363; 0766742375

Urmează în Braşov 5413

Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.

Vezi mai multe