Apreciez 0
Joi, 22 iulie 2010, de la ora 20.30, la Centrul Cultural Reduta din Brașov va avea loc proiecția filmului documentar Kapitalism, rețeta noastră secretă, urmată de o întâlnire a regizorului Alexandru Solomon cu publicul. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român în cadrul celei de a XVI-a ediții a Cursurilor de limbă, cultură şi civilizaţie românească, desfășurate la Brașov în perioada 7-31 iulie.
Ediţia din acest an reuneşte 35 de cursanţi, proveniţi din Belgia, Republica Cehă, Elveţia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, Norvegia, Polonia, Portugalia, Serbia, Spania, SUA, Suedia, Trinidad și Tobago şi Ungaria. Proiectului iniţiat de ICR i s-au alăturat Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov, Muzeul „Casa Mureşenilor" şi Grupul de Iniţiativă Locală „Corona". British Council acoperă costurile de participare pentru doi dintre cursanții din Marea Britanie.
Orele de limba română din cadrul programului sunt completate de prelegerile pe teme românești susținute de specialiști, ateliere de creație, excursii ghidate la obiective culturale şi turistice din zonă. „Cursurile de vară organizate de ICR sunt cel mai bun proiect adresat străinilor care doresc să înveţe limba română. Ambianţa nemaipomenită, atmosfera deosebit de agreabilă sunt numai nişte indicii pentru a da gustul acestei experienţe. Străinii veniţi în România pot, fără probleme "să-şi dezlege limba" (să-şi dezvolte cunoştinţele) într-un mod foarte plăcut mergând la cursuri sau conferinţe legate de cultura şi civilizaţia românească. (...) Profesorii de română sunt atât de amabili şi de bine pregătiţi, încât participarea la cursuri devine o adevărată plăcere. Relaţiile amicale care au apărut între noi mai durează şi astăzi, şi sincer putem vorbi chiar despre începutul unei prietenii." – Bartosz Radomski, Polonia, participant la edițiile din 2007 și 2008.
Kapitalism, rețeta noastră secretă (producție Hi Film Productions & Seppia, 2010), documentar regizat de Alexandru Solomon, cu o distribuție din care fac parte magnații George Becali, George Copos, Dan Diaconescu, Ioan Niculae, Dinu Patriciu, George Pădure și Dan Voiculescu, descrie drumul României „de la un comunism cu față urâtă la o democrație originală de piață". Filmul a fost selecţionat recent la Festivalul de la Sarajevo 2010.
Accesul publicului la proiecţia de la Braşov este liber, în limita locurilor disponibile.
Alte informaţii suplimentare:
cultura , Centrul Cultural Reduta , film , ICR , kapitalism , film documentar
* Aleea Alexandru nr. 38, sector 1, 011824, Bucuresti, România - sediul principal şi adresa de corespondenţă. * Str. Puţul lui Zamfir nr. 39, etaj 2, sector 1, 011242.
Secretariat General: 031 71 00 606, 031 71 00 607
Expoziția „Fereastra doctorului Honigberger”, Teofil Mihăilescu
1605
0
Festival - Amprente în Teatru și Artă
1379
0
Expozitie Artă Love me 'till the end of time
1383
0
Festivalul de Artă Tradițională și Meșteșuguri
1415
0
Artist Talk | Dan Perjovschi, George Roșu, Mihai Zgondoiu
1326
0
Vernisaj Predicțiile pământului
1302
0
Love me 'till the end of time- Expozitie de Arta Digitala
1670
0
Recital de pian cu Mihai Teacă
1608
0
Vernisaj expoziție - Cafeneaua artiștilor brașoveni
1539
0
Prezentare de carte - Întâlnire cu Adrian Șonka
1536
0
Expoziție: „Mihai Mohaci. Pictură suprarealistă”
1595
0
Expozitie de grafica și pictură copii Ora0 "Nu uita să fii copil!"
1728
0
11:11 Senzual // Expozitie de pictura Marius Aiordachioaie
1661
0
”Găteala capului la sașii din sud-estul Transilvaniei”
1836
0
Dena and Serj's Fantasy World- Finissage Expozitie de Arta Digitala
1733
0
„O călătorie scrisă pe cămăși” – parte a proiectului „Zilele patrimoniului imaterial brașovean”
1848
0
Zilele patrimoniului imaterial brașovean
1871
0
”Fotografi brașoveni și ateliere lor”, la Complexul Comercial Coresi
2367
0
Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.