Apreciez 0
Sâmbătă, 12 noiembrie a.c., începând cu ora 18, în librăria Cărtureşti, are loc lansarea albumului fotografic “Oraşul Memorabil – Braşov”.
Albumul a fost alcătuit din imagini prezentate în expoziţia cu acelaşi nume, ediţia din noiembrie 2010. Este o carte-documentar, care reunește imagini din albume locuitorilor Braşovului, cu istoriile și amintirile lor personale. Multe fotografii, dar şi câteva cărti poştale, reconstituie ipostaze diferite ale Braşovului din perioada 1895 – 1995, arătându-ne deopotrivă străzile, parcurile, casele şi oamenii care le-au locuit.
Proiectul editorial aparţine Ordinului Arhitecţilor din România – filiala Braşov-Covasna-Harghita, în parteneriat cu editura şi tipografia Brastar şi a apărut cu cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional. Coordonatorii albumului sunt arhitecţii Miruna Stroe şi Ovidiu Taloş.
Proiectul Oraşul Memorabil este prezentat pe larg la adresa: http://orasulmemorabil.ro
cultura , arhitectura , OAR , Orasul Memorabil , lansare de album , libraria Carturesti , Ovidiu Talos , Miruna Stroe
Expoziția „Fereastra doctorului Honigberger”, Teofil Mihăilescu
1809
0
Festival - Amprente în Teatru și Artă
1535
0
Expozitie Artă Love me 'till the end of time
1583
0
Festivalul de Artă Tradițională și Meșteșuguri
1614
0
Artist Talk | Dan Perjovschi, George Roșu, Mihai Zgondoiu
1467
0
Vernisaj Predicțiile pământului
1483
0
Love me 'till the end of time- Expozitie de Arta Digitala
1863
0
Recital de pian cu Mihai Teacă
1830
0
Vernisaj expoziție - Cafeneaua artiștilor brașoveni
1742
0
Prezentare de carte - Întâlnire cu Adrian Șonka
1743
0
Expoziție: „Mihai Mohaci. Pictură suprarealistă”
1836
0
Expozitie de grafica și pictură copii Ora0 "Nu uita să fii copil!"
1930
0
11:11 Senzual // Expozitie de pictura Marius Aiordachioaie
1875
0
”Găteala capului la sașii din sud-estul Transilvaniei”
2057
0
Dena and Serj's Fantasy World- Finissage Expozitie de Arta Digitala
1953
0
„O călătorie scrisă pe cămăși” – parte a proiectului „Zilele patrimoniului imaterial brașovean”
2063
0
Zilele patrimoniului imaterial brașovean
2030
0
”Fotografi brașoveni și ateliere lor”, la Complexul Comercial Coresi
2593
0
Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.