Adaugă
Publicitate

Prezentare

Lansare de carte: Magister. Calea Catre Sine - Ana LexaLIBRIS BRASOV si Editura MIX BRASOV au deosebita placere sa va invite vineri, 11 iulie 2008, ora 13.30 la Libraria „St.O. Iosif", la lansarea cartii din colectia „Romanul Initiatic": "Magister. Calea Catre Sine" - Ana Lexa. Alaturi de autoare, prezinta :FLORIN ZAMFIR, Director Editura Mix Brasov. "Calatoria la care autoarea ne invita este drumul initiatic catre NOI insine. Dialogul cu Pater, personaj simbol, magician al tacerii intelepte, al intelepciunii tacute, creata spre a fi descoperita, oferindu-se cu linistea si calmul marilor filozofi, ridica cititorului intrebarile de care omul modern fuge... se teme de sine... nu crede in sine... Din toate experientele, eroul cartii va invata ca la baza existentei singurele certitudini raman: adevarul, frumusetea, stapanirea de sine, curajul, respectul, toleranta si, mai presus, IUBIREA, impotriva lasitatii, inconsecventei, fricii de tine insuti sau de altii, prejudecatilor de tot soiul. Parabola superioara a existentei contemporane, cartea se ofera ca un memorial de calatorie spirituala, dar si ca un indrumar spre NOI insine. Cartea dovedeste stilul rafinat al intelectualului profund, dovedeste meticulozitatea creatorului in realizarea bijuteriei cuvantului, autoarea stapanind sensurile profunde ale cuvantului." Fragment din carte: "M-am trezit abia spre dimineaţă, chinuit de o foame cumplită. De data aceasta, m-am grăbit să îmi ocup locul la masa lungă a refectoriului, bucurându-mă să văd alături de mine chipurile senine, lipsite de orice expresie, ale călugărilor. Tăcerea lor îmi făcu bine, permiţându-mi să rămân doar cu gândurile mele. Mă simţeam întremat după somnul din noaptea trecută, chiar dacă hoinăreala mea durase aproape întreaga noapte. Odihna îmi limpezise mintea, îmi calmase sufletul şi îmi adusese înapoi echilibrul. Timpul scurs, de ieri şi până azi, lăsase răgaz ideilor să se aştearnă. În dimineaţa aceasta mă simţeam în stare să le decantez şi să scot din ele esenţa a cărei prezenţă o ghiceam ascunsă undeva în spatele lor, dar care până acum îmi scăpase. Însă, mai întâi de toate, trebuia să mănânc. Mi-am înghiţit mâncarea încet, cu răbdare, curăţindu-mi conştientul de orice fel de gând, concentrându-mă doar la senzaţia de plăcere încercată. Bucatele de dinainte nu îmi mai părură nici fade, nici sărăcăcioase. Aveau în ele o energie resimţită până în adâncul propriei fiinţe. Ba chiar, îmi păru că, de fapt, cu această energie mă hrăneam; că ea mă ajuta să-mi recapăt forţele, să-mi regăsesc vigoarea minţii, să-mi întăresc voinţa şi să-mi sporesc pofta de viaţă. Senzaţiile experimentate îmi modificară, pe neaşteptate, optica privind actul firesc al hrănirii. Acesta nu mi se mai înfăţişă a fi nici simplu, nici mecanic. Aproape că i-am deconspirat rostul, urmare a transformării aduse în interior. Iar cea care mă ajută să înţeleg totul fu liniştea... Căci, pentru cea dintâia oară, m-am dovedit capabil să apreciez efectul benefic al izolării... Tăcerea călugărilor mă lăsase doar cu mine însumi, dându-mi ocazia să-mi concentrez întreaga atenţie asupra ritualului mâncării. Mi-am dat seama că până acum liniştea mea fusese doar de suprafaţă. Deşi îmi controlasem gesturile şi vorbele cu stricteţe, la fiecare masă făcusem gălăgie în interior, cu sentimentele şi gândurile mele neţinute în frâu. Acestea roiseră în permanenţă înăuntru, îndepărtându-mă, nelăsându-mă să iau parte, cu adevărat, la un ritual atât de important. Mâncasem pe fugă, absent, fără să ştiu ce sau cât băgam în gură, fără să îmi pese prea mult de calitatea alimentelor care mă susţineau. Nu mă gândisem niciodată că dezordinea interioară putea perturba procesul acesta prin care căpătam putere să mă mişc, să întreprind acţiuni, să reflectez şi să vorbesc. Fusesem mai aplecat spre ceea ce simţeam, spre stările mele de nemulţumire, de plictiseală, de tristeţe sau revoltă, fără a fi conştient însă de cât de mult îmi perturbam atmosfera psihică a întregului... fără să iau în seamă faptul că haosul din mine producea doar disonanţă. Întotdeauna, masa fusese ceva care mai mult mă incomodase, împiedicându-mă pentru o vreme să-mi desfăşor acţiunile mele fireşti. Nu o privisem nicicum ca pe un proces spiritual, aşa cum mi se revelă a fi în dimineaţa aceasta. M-am ridicat de la masă cu forţe pe care nu le avusesem. Sufletul îmi era plin de recunoştinţă pentru oamenii aceştia de la care învăţasem, în sfârşit, ceva. Îi simţeam mai aproape, uitând cât de mult îi dispreţuisem la început. M-am îndreptat spre catedrală, cu acelaşi sentiment învigorător de bine. Poarta principală, cea pe care am pătruns de această dată, se închise uşor în urma mea. Tăcerea mă prinse în mrejele sale, fără să mă mai incomodeze ca la început. Aveam toată dimineaţa doar pentru mine. Puteam privi şi studia în voie. De mult prea multă vreme, îmi fusese stârnită curiozitatea. Mă aflam în partea vestică a lăcaşului, pe aşa-zisul tărâm al bătrâneţii, descendenţei şi nemanifestatului. M-am oprit, pentru o clipă, cu mintea la orientarea simbolică a intrării: sugera tocmai natura plină de slăbiciune a omului lipsit de Biserică. Înainte se întindea culoarul îngust al naosului, limitat de o parte şi de alta de coloane groase din piatră ce se uneau undeva sus în arce perfecte. Pavajul alterna de la negru la alb, aducând laolaltă contrariile. Se îmbinau, între vechile ziduri, noaptea şi ziua, nemanifestatul şi manifestatul, muritorul şi eternul... Construcţia însăşi părea o cumpănă din care se desprindea o singură idee: acela care intra era pus să aleagă; înainte se găsea viaţa, în spate moartea. Mă aflam şi eu în acest punct de răscruce, deşi nu reuşeam să înţeleg. Despre ce viaţă era vorba? Cum ar fi crezut cineva că moartea putea fi dată la o parte?" Iată şi opinia criticului literar Florica Lupu despre această carte: "Cu greu, astăzi oamenii îşi mai pot aminti de EI! Ritmul diabolic al societăţii contemporane şi-a pus amprenta pe timpul lor şi mai ales pe sufletul lor. Oamenii, NOI, cu greu ne mai regăsim... Cartea este un poem al OMULUI, al regăsirii sinelui. În această lume, ea aduce emoţia calităţii de a fi OM, a bucuriei de a te descoperi, de a-ţi descoperi marile întrebări. Cartea, poem liric de IUBIRE, aduce sentimentul că numai prin linişte te afli, te descoperi, te dezvolţi! Călătoria la care autoarea ne invită este drumul iniţiatic către NOI înşine. Dialogul cu Pater, personaj simbol, magician al tăcerii înţelepte, al înţelepciunii tăcute, creată spre a fi descoperită, oferindu-se cu liniştea şi calmul marilor filozofi, ridică cititorului întrebările de care omul modern fuge... se teme de sine... nu crede în sine... Din toate experienţele, eroul cărţii va învăţa că la baza existenţei singurele certitudini rămân: adevărul, frumuseţea, stăpânirea de sine, curajul, respectul, toleranţa şi, mai presus, IUBIREA, împotriva laşităţii, inconsecvenţei, fricii de tine însuţi sau de alţii, prejudecăţilor de tot soiul. Parabolă superioară a existenţei contemporane, cartea se oferă ca un memorial de călătorie spirituală, dar şi ca un îndrumar spre NOI înşine. Cartea dovedeşte stilul rafinat al intelectualului profund, dovedeşte meticulozitatea creatorului în realizarea bijuteriei cuvântului, autoarea stăpânind sensurile profunde ale cuvântului. Dumnezeu ne-a dat cuvântul. Ne ridicăm prin el, ne regăsim prin el, învăţăm noi şi-i învăţăm şi pe alţii! Ne regăsim în rândurile cărţii, ne întoarcem să recitim pasajele ce ne definesc, în care respirăm. Simţim nevoia cărţii ce ţâşneşte din NOI, rămâne cu NOI, visează cu NOI. Numai astfel pot vorbi despre această insolită apariţie: IUBIREA DE NOI." Editura Mix Brasov 500158, str. Aluminiului 17 www.edituramix.ro

Urmează în Braşov 5467

Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.

Vezi mai multe