Muzeul de Artă Braşov organizează în perioada 10 octombrie - 9 noiembrie 2008 expoziţia Artişti Braşoveni Uitaţi 1700-1950, în colaborare cu Siebenbürgisches Museum Gundelsheim (Germania), Muzeul Naţional Brukenthal Sibiu, Muzeul „Casa Mureşenilor" Braşov, Parohia Evanghelică C.A. Braşov - Comunitatea Honterus, Biserica Evanghelică C.A. Codlea şi Forumul Democrat al Germanilor din România - filiala Braşov.
Vernisajul expoziţiei va avea loc vineri, 10 octombrie 2008, orele 14, la sediul Muzeului de Artă Braşov din B-dul. Eroilor nr. 21.
Iniţiativa organizării expoziţiei s-a născut pornind de la constatarea că mulţi artişti braşoveni din secolele trecute se află în prezent într-un con de umbră, fiind necunoscuţi nu numai publicului larg, dar uneori chiar şi specialiştilor. Ne-am propus să atragem atenţia asupra acestui patrimoniu artistic uitat, considerând că nu poate fi decât benefică reintegrarea creaţiei lor în circuitul valorilor culturale.
Expoziţia propune o incursiune incitantă prin două secole şi jumătate de creaţie plastică braşoveană, reconstituite dintr-o perspectivă inedită, prilej de a descoperi pe mulţi dintre înaintaşii noştri în plan artistic. Sunt expuse în premieră la Braşov lucrările unor artişti braşoveni deosebit de apreciaţi în Occident (Henri Nouveau, Walther Teutsch, Ernst Honigberger). Expoziţia este însoţită de un catalog bogat ilustrat, ce reuneşte 25 de medalioane dedicate unor artişti braşoveni.
Mai multe amănunte pe www.muzeulartabv.ro
MUZEUL DE ARTĂ BRAŞOV (lângă Hotel Capitol)
B-dul Eroilor 21 A,
500030 Braşov, România
Telefon: 0268 477 286; 0368 409 049
Fax: 0268 475 172
www.muzeulartabv.ro
Program de vizitare: Marţi - Duminică, 10.00 - 18.00
Expoziția „Fereastra doctorului Honigberger”, Teofil Mihăilescu
1551
0
Festival - Amprente în Teatru și Artă
1322
0
Expozitie Artă Love me 'till the end of time
1331
0
Festivalul de Artă Tradițională și Meșteșuguri
1348
0
Artist Talk | Dan Perjovschi, George Roșu, Mihai Zgondoiu
1273
0
Vernisaj Predicțiile pământului
1250
0
Love me 'till the end of time- Expozitie de Arta Digitala
1613
0
Recital de pian cu Mihai Teacă
1553
0
Vernisaj expoziție - Cafeneaua artiștilor brașoveni
1482
0
Prezentare de carte - Întâlnire cu Adrian Șonka
1482
0
Expoziție: „Mihai Mohaci. Pictură suprarealistă”
1528
0
Expozitie de grafica și pictură copii Ora0 "Nu uita să fii copil!"
1673
0
11:11 Senzual // Expozitie de pictura Marius Aiordachioaie
1595
0
”Găteala capului la sașii din sud-estul Transilvaniei”
1770
0
Dena and Serj's Fantasy World- Finissage Expozitie de Arta Digitala
1669
0
„O călătorie scrisă pe cămăși” – parte a proiectului „Zilele patrimoniului imaterial brașovean”
1786
0
Zilele patrimoniului imaterial brașovean
1812
0
”Fotografi brașoveni și ateliere lor”, la Complexul Comercial Coresi
2301
0
Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.