de la 15:00 Program complet
Cultură (expoziție, lansări...)
Biserica Sfanta Treime (Schei)
Asociatia Scheii Brasovului , Muzeul Civilizatiei Urbane , Centrul Cultural Reduta
30 de Crăiţari
3004 0
Apreciez 0
În fiecare an de Lăsata Secului, oamenii din Scheii Braşovului sărbătoreau Măscăricii. În acea zi, duminică fiind, după ce veneau de la biserică, scheienii se pregăteau pentru această sărbătoare.
Copiii porneau la orele amiezii, mascaţi ca să nu se recunoască între ei. Purtau ciorapi de mătase pe cap, aveau feţele vopsite cu cărbune, haine ponosite şi întoarse pe dos, iar în picioare încălţări vechi. În hazul general, cei mici umblau pe străzi pe la prieteni şi rude, unde erau primiţi şi serviţi cu renumitele croapăne(gogoşi).
La lăsarea serii, ieşeau din curţi localnicii, costumaţi cât mai fistichiu şi porneau în alai zgomotos pe străzi, oprindu-se şi ei pe la prieteni şi rude unde serveau croapăne şi se cinsteau cu vestitul rachiu al trocarilor făcut din zahăr ars şi chimen. Petrecerea pe străzi şi în case ţinea până târziu în noapte.
Această sărbătoare, care a fost uitată în ultimii 60 de ani şi reînviată de curând, marchează începutul primăverii şi intrarea în Postul Paştelui.
Ca şi în anii anteriori Muzeul Civilizaţiei Urbane din Piaţa Sfatului este co-organizator al acestei manifestări fiind gazda Măscăricilor duminica, 17 martie 2013, ora 16.
"Alaiul se aduna fix la ora 15 la Biserica Sf. Treime din Scheii Braşovului, la 15.30 porneşte pe vechile străduţe si se opreşte să salute oamenii strânşi să-i admire în Piata Unirii - Prund, cu toţii trec pe sub Poarta Schei şi se pozează la Poarta Ecaterinei, coboară în Cetate, în Piaţa Sfatului şi intră, pe la ora 16, la Muzeul Civilizaţiei Urbane a Braşovului spre a fi omeniţi cu gogoşi
( de-adevăratelea...nu braşoave ! ) şi apoi, uşor, uşor se vor îndrepta spre Reduta unde vor petrece ceva timp...
Cine vrea să petreacă cu ei la Reduta să aibă pregatiţi 30 de Crăiţari ( lei/roni...) pentru intrarea la bal, acces la bufetul suedez şi alte minunăţii !" ne-a povestit unul dintre organizatori, dl. Eugen Moga.
cultura , Schei , traditie , Centrul Cultural Reduta , Muzeul Civilizatiei Urbane , parada , Asociatia Scheii Brasovului , bal mascat
Expoziția „Fereastra doctorului Honigberger”, Teofil Mihăilescu
1558
0
Festival - Amprente în Teatru și Artă
1328
0
Expozitie Artă Love me 'till the end of time
1337
0
Festivalul de Artă Tradițională și Meșteșuguri
1355
0
Artist Talk | Dan Perjovschi, George Roșu, Mihai Zgondoiu
1280
0
Vernisaj Predicțiile pământului
1256
0
Love me 'till the end of time- Expozitie de Arta Digitala
1619
0
Recital de pian cu Mihai Teacă
1560
0
Vernisaj expoziție - Cafeneaua artiștilor brașoveni
1490
0
Prezentare de carte - Întâlnire cu Adrian Șonka
1489
0
Expoziție: „Mihai Mohaci. Pictură suprarealistă”
1535
0
Expozitie de grafica și pictură copii Ora0 "Nu uita să fii copil!"
1680
0
11:11 Senzual // Expozitie de pictura Marius Aiordachioaie
1601
0
”Găteala capului la sașii din sud-estul Transilvaniei”
1778
0
Dena and Serj's Fantasy World- Finissage Expozitie de Arta Digitala
1676
0
„O călătorie scrisă pe cămăși” – parte a proiectului „Zilele patrimoniului imaterial brașovean”
1792
0
Zilele patrimoniului imaterial brașovean
1819
0
”Fotografi brașoveni și ateliere lor”, la Complexul Comercial Coresi
2308
0
Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.