Apreciez 0
Nimeni nu cântă muzică gospel mai bine decât populaţia de culoare, pentru că este muzica lor, parte din istoria şi din viaţa lor. Reverendul Dwight Robson şi “The Golden Voices of Gospel” îi invită pe braşoveni să fie parte dintr-o neasemuită călătorie care traversează un secol de spiritualitate şi tradiţe gospel. Concertul va avea loc marţi, 10 decembrie, de la ora 19.30, la Sala Patria.
“The Golden Voices of Gospel” este compusă din cele mai bune voci din sudul Statelor Unite ale Americii, sub conducerea Reverendului Dwight Robson. Originar din St. Louis, Missouri, Dwight Robson a adus mangaiere in sufletele oamenilor prin muzică. În anul 2000 a înfiinţat grupul “The Golden Voices of Gospel” care se evidenţiază ca un ansamblu de top în Europa, mai ales datorită tehnicii de a cânta identică cu cea a corurilor din bisericile Afro-Americane.
Dwight Robson are o reputaţie binecunoscută de cântăreţ şi muzician. Artistul, împreună cu “The Golden Voices of Gospel” a colaborat cu vedete internaţionale precum: Michael Jackson, Mariah Carey, Joan Orleans sau “Weather Girls”.
Dwight Robson şi “The Golden Voices of Gospel” vor prilejui publicului întâlnirea dintre gospel-ul american şi tradiţiile corale africane, iar repertoriul muzical extins al acestor voci carismatice, împreună cu jocul impresionant al clapelor, chitarei, basului şi percuţiei vor demonstra că rădăcinile jazz-ului sunt în gospel.
În pragul sărbătorilor de iarnă, “The Golden Voices of Gospel” vor aduce audienţei bucuria şi credinţa, oferind un spectacol cu o încărcătură spirituală profundă, susţinut de un cor de elită, cu energia şi pasiunea specifice genului şi cu o coregrafie antrenantă.
Biletele se găsesc în Librăria Şt.O.Iosif, la Xerox, vizavi de magazinul Star şi online pe www.vandbilete.ro, www.bilete.ro, www.myticket.ro si www.eventim.ro.
Organizator Asociatia "Dracula".
concert , muzica , Divertisment , Sala Patria
BIMA FEST Concert
485
0
Concert live și expoziție semnată de Tudor Turcu la Centrul Cultural Reduta
947
1
Vinyl Library Music
715
3
Viena Magic - Concert Johann Strauss Ensemble
910
0
Gala Cantecelor de Munte invitat special Ovidiu Mihailescu
1140
0
Fiesta Siesta Tequila Repeat
1009
0
Concert Voltaj - Serenity Resort
1297
0
Do The Reggae Community Vibes
1116
0
Kempes / Rockstadt / 13 mai 2023
1179
0
Concert 4tune Quartet // Lansare de album: Uncovered
955
0
AftărParty | Homeboy #LokalsKnow | 28 aprilie
1005
0
AftărParty | Ediție Specială "Mi-e dor de Vama Veche", cu Gabi
1012
0
Mid-Week LIVE | Luiza Zan Quintet
1004
0
Dj Gigantoo / Rockstadt / 22 aprilie
927
0
Toulouse Lautrec lansare album
864
0
Concert Alternosfera - Imnuri de Razboi Tour
913
0
Concert Dora Gaitanovici - Lansare album „Descântec”
946
0
Bulz Brotherz live la Aftăr Hours
891
0
Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.