În perioada 9 - 14 septembrie 2008, Fundaţia Hospice "Casa Speranţei" organizează, sub patronajul Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti, o serie de concerte caritabile în Braşov şi Bucureşti, în beneficiul copiilor cu boli incurabile, pacienţi ai fundaţiei. Concertele sunt oferite cu generozitate de Orchestra Simfonică "Imperial College Sinfonietta" şi Imperial College Big Band din Londra, Marea Britanie.
Anul acesta, destinaţia aleasă de tinerii muzicieni britanici este România, din dorinţa de a sprijini o importantă cauză caritabilă. Turneul va fi parte a campaniei "Sădeşte Speranţa", care urmăreşte colectarea de fonduri pentru accesul la educatie adaptată şi servicii de reabilitare a copiilor bolnavi de cancer, leucemie, distrofii neuromusculare şi malformaţii congenitale.
În luna în care toţi copiii de vârstă şcolară aşteaptă cu nerăbdare începerea şcolii, dorim să redeschidem şi noi porţile centrului de zi şi de reabilitare pentru micuţii pacienţi care au nevoie de un mediu special de socializare, cunoaştere şi dezvoltare.
Corul Astra şi Corul Transilvania al Liceului de Artă "Tudor Ciortea" s-au alăturat şi de această dată demersului caritabil al fundaţiei, interpretând alături de orchestra Imperial College piese celebre de Sibelius, Schubert şi Elgar.
Imperial College Big Band este formată din tineri studenţi la diverse facultăţi ale Colegiului Imperial şi este recent medaliată cu aur la "Band Festival" în Marea Britanie. Prin concertele din ultimii ani, band-ul şi-a câştigat o reputaţie excelentă la nivel naţional, iar de doi ani au început să concerteze şi în alte ţări europene. Orchestra abordeaza stiluri variate, jazz şi swing clasic, latino, funk şi jazz contemporan. Foarte apreciate sunt piesele din repertoriul reputatului Frank Sinatra şi ale artistului de jazz Count Basie, dar şi piesele scrise special pentru formaţie.
Imperial College Sinfonietta este o orchestră cu peste 80 de membri, în majoritate studenţi la diferite facultăţi, dar şi muzicieni consacraţi. A intrat în cel de-al 12-lea an de existenţă, timp în care a devenit renumită la nivel naţional. Sub bagheta dirijorului Daniel Capps, absolvent de marcă al Academiei Regale de Muzică din Londra, precum şi colaborator al Royal Ballet şi Covent Garden, orchestra a concertat în unele din cele mai mari oraţe ale Europei: Viena, Paris, Barcelona, Praga, Stockholm, Dubrovnik, St Petersburg.
De-a lungul timpului, au abordat un repertoriu foarte variat şi complex: P. I. Ceaikovski, Edvard Grieg, Francisc Poulenc, George Gershwin, A. P. Borodin, A. L. Dvorak, D. Shostakovich, etc.
Programul concertelor caritabile de la Braşov:
BIMA FEST Concert
310
0
Concert live și expoziție semnată de Tudor Turcu la Centrul Cultural Reduta
621
1
Vinyl Library Music
540
3
Viena Magic - Concert Johann Strauss Ensemble
754
0
Gala Cantecelor de Munte invitat special Ovidiu Mihailescu
922
0
Fiesta Siesta Tequila Repeat
869
0
Concert Voltaj - Serenity Resort
1122
0
Do The Reggae Community Vibes
948
0
Kempes / Rockstadt / 13 mai 2023
988
0
Concert 4tune Quartet // Lansare de album: Uncovered
816
0
AftărParty | Homeboy #LokalsKnow | 28 aprilie
838
0
AftărParty | Ediție Specială "Mi-e dor de Vama Veche", cu Gabi
860
0
Mid-Week LIVE | Luiza Zan Quintet
823
0
Dj Gigantoo / Rockstadt / 22 aprilie
796
0
Toulouse Lautrec lansare album
700
0
Concert Alternosfera - Imnuri de Razboi Tour
758
0
Concert Dora Gaitanovici - Lansare album „Descântec”
708
0
Bulz Brotherz live la Aftăr Hours
727
0
Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.