La 13 km de Brasov, in directia Bucuresti.
5037 2
Apreciez 2
În urma sesiunilor de prezentare pe care le-am organizat împreună cu elevii la liceele din Săcele în luna iunie 2014, am aflat lucruri noi despre mediul în care aceștia învață, am răspuns la întrebări și nu în ultimul rând am fost încurajați de reacțiile tinerilor și ale cadrelor didactice la activitățile noastre din perioada ianuarie-iunie 2014.
Scopul prezentărilor a fost de a disemina rezultatele obținute și abilitățile dobândite de elevi în primele 6 luni de activitate ale proiectului “Multimedia – Pregătire pentru Viață”. Astfel, elevii au vorbit despre modulele de training și atelierele la care au participat și despre excursiile și jocurile organizate de către echipa formată din traineri și voluntari.
În data de 11 iunie 2014 ne-am deplasat la Liceul Tehnologic "Victor Jinga",cu mari emoții în suflet, pentru prima prezentare organizată de echipa de traineri și elevi. O clasă plină de elevi din clasele a IX-a și a X-a, alături de diriginți și profesori, a asistat la prezentarea noastră care a inclus: imagini, filmulețe, articole, fotografii și vederi. Profesorii au fost interesați să afle despre motivația elevilor de a participa la activități extracurriculare și despre dorința lor de a învăța lucruri noi. Spre finalul întâlnirii am vizitat liceul și curtea acestuia și am făcut fotografii. Mulțumim doamnei profesoare Mihaela Drăgan pentru sprijin la evenimentul nostru.
Prin intermediul doamnei psiholog - consilier școlar Cristina Varga am fost găzduiți la Liceul Teoretic "George Moroianu" pe 13 iunie 2014. Am desfășurat întâlnirea în sala multimedia unde elevi ai claselor a IX-a au fost curioși să vadă o parte din fotografiile din cadrul expoziției și au felicitat participanții pentru curaj, dăruire și efortul depus!
Al treilea liceu vizitat a fost Liceul Teoretic "Rab Istvan Zajzoni" în data de 17 iunie 2014. Deși mult mai bine pregătiți, emoțiile nu au întârziat să apară. Ne-am bucurat de prezența doamnei directoare Szekely Melinda și de încurajările acesteia pe care dânsa le-a oferit elevilor! Am beneficiar și de un scurt tur a liceului, oferit de Kinga Gosuly, participantă în proiectul nostru. Elevii au fost uimiți de faptul că există muzică în pauze și că este amenajată o grădină în curtea liceului!
Activitățile de promovare fac parte din proiectul “Multimedia-Pregătire pentru Viață”, proiect susținut de Fundația ERSTE și implementat de Rețeaua CAN Brașov în parteneriat cu Fundația FAST, Inspectoratul Școlar Județean Brașov, Liceul Tehnologic “Victor Jinga”, Liceul Teoretic “George Moroianu”, Liceul “Zajzoni Rab Istvan” și Krogan Inventiv SRL.
voluntariat , Sacele , asociatie , Inspectoratul Scolar , multimedia , Fundatie , CAN Brasov
Se redeschide arena fostului Liceu Sportiv Brașov pentru toți iubitorii de sport și mișcare
27 iulie 2022
2522
0
Cărți online, inclusiv audio, chiar și gratis
4 aprilie 2020
2253
0
Câteva sute de muzee virtuale online. Intrarea este liberă
3 aprilie 2020
1835
5
”Primăria doreşte să pună la conducerea instituţiei o anume persoană”?
24 august 2015
4439
3
Autor premiat cu Premiul Pulitzer în deschiderea Festivalului de Dramaturgie Contemporană Braşov
23 noiembrie 2014
3916
1
A apărut "Catalogul ONG-urilor membre în Rețeaua CAN Brașov"
2 iunie 2014
4593
0
Pogram de pregătire multimedia pentru tinerii din Săcele
15 mai 2014
4241
2
Reţeaua CAN - ambasadorul ONG-urilor din județul Brașov
13 mai 2014
5214
3
Teatrul „Sică Alexandrescu” premiat la Festivalul Naţional de Comedie de la Galaţi
5 noiembrie 2013
3999
1
Actriţa Iulia Popescu nominalizată la Premiile Radio România Cultural
13 martie 2013
6156
2
Patru actori ai Teatrului Sică Alexandrescu - cetăţeni de onoare ai Braşovului
21 decembrie 2012
7342
2
Teatrul „Sică Alexandrescu” din nou în doliu
20 decembrie 2012
4259
0
Premiile Festivalului de Dramaturgie Contemporana, Brasov
19 noiembrie 2012
3792
0
Ultimele zile ale Festivalului de Dramaturgie Contemporană, Braşov
17 noiembrie 2012
3590
0
Maia Morgenstern pe scena braşoveană
14 noiembrie 2012
3867
0
Între adevărul personal şi adevărul istoriei
12 noiembrie 2012
3633
0
Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.