Regia Autonomă de Transport (RAT) Braşov a achiziţionat anul trecut 10 troleibuze scurte, marca Renault, folosite, demersul fiind stabilit prin programul anual privind achiziţiile. Achiziţia mijloacelor de transport în comun s-a realizat prin intermediul SEAP, prin procedura licitaţiei deschise, criteriul de atribuire fiind acela al ofertei cele mai avantajoase economic. Respectarea prevederilor legale ale procedurii de achiziţie publică a fost verificată de UCVAP Braşov. Valoarea totală finală a contractului este de 979.525 lei, preţul incluzând toate cheltuielile până la ajungerea autovehiculelor la sediul RAT Braşov. Plata urmează a fi făcută în rate. Furnizorul autovehiculelor a fost desemnat în urma parcurgerii procedurilor legale SC Titan Trade SRL Sibiu. Achiziţia s-a realizat cu fonduri ale RAT Braşov.
Troleibuzele sunt în stare foarte bună de funcţionare, urmând a fi folosite pe acele trasee şi în acele intervale orare în care se înregistrează fluxuri mai reduse de călători. Autovehiculele au ajuns la Braşov, iar primele dintre ele au fost puse în exploatare la sfârşitul anului trecut. Au fost achiziţionate două modele: cu un număr total de 90 de locuri, dintre care 28 pe scaune şi cu un număr total de 99 de locuri, dintre care 31 pe scaune. Autovehiculele au în dotare instalaţii de încălzire, dar nu şi de aer condiţionat.
La ora actuală, RAT Braşov are şase trasee deservite de troleibuze, respectiv liniile 3, 5barat, 7, 8, 30 şi 33, iar parcul auto numără alte 34 de troleibuze.
Se redeschide arena fostului Liceu Sportiv Brașov pentru toți iubitorii de sport și mișcare
27 iulie 2022
2478
0
Cărți online, inclusiv audio, chiar și gratis
4 aprilie 2020
2228
0
Câteva sute de muzee virtuale online. Intrarea este liberă
3 aprilie 2020
1811
5
”Primăria doreşte să pună la conducerea instituţiei o anume persoană”?
24 august 2015
4405
3
Autor premiat cu Premiul Pulitzer în deschiderea Festivalului de Dramaturgie Contemporană Braşov
23 noiembrie 2014
3893
1
Seria prezentărilor “Multimedia-Pregătire pentru Viață” din Săcele
19 iunie 2014
5012
2
A apărut "Catalogul ONG-urilor membre în Rețeaua CAN Brașov"
2 iunie 2014
4578
0
Pogram de pregătire multimedia pentru tinerii din Săcele
15 mai 2014
4229
2
Reţeaua CAN - ambasadorul ONG-urilor din județul Brașov
13 mai 2014
5173
3
Teatrul „Sică Alexandrescu” premiat la Festivalul Naţional de Comedie de la Galaţi
5 noiembrie 2013
3976
1
Actriţa Iulia Popescu nominalizată la Premiile Radio România Cultural
13 martie 2013
6104
2
Patru actori ai Teatrului Sică Alexandrescu - cetăţeni de onoare ai Braşovului
21 decembrie 2012
7288
2
Teatrul „Sică Alexandrescu” din nou în doliu
20 decembrie 2012
4244
0
Premiile Festivalului de Dramaturgie Contemporana, Brasov
19 noiembrie 2012
3768
0
Ultimele zile ale Festivalului de Dramaturgie Contemporană, Braşov
17 noiembrie 2012
3569
0
Maia Morgenstern pe scena braşoveană
14 noiembrie 2012
3842
0
Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.