Adaugă
Publicitate

Prezentare

Colocviul de Literatură organizat de Facultatea de Litere din Braşov, concluziiDaca in articolul anterior a fost prezentat Colocviul de Literatură organizat de Facultatea de Litere din Braşov, care a avut loc la Aula Universității Transilvania din Braşov, in randurile care urmeaza gasim alte concluzii pe marginea evenimentului. Profesorii au fost cei care și-au expus lucrările în fața publicului și a invitaţilor (Nicolae Manolescu și Eugen Simion). Dintre temele abordate de aceștia amintim de Arca lui Noe și contradicţiile canonului occidental, despre autoritatea critică. După cele trei secvenţe în care profesorii și-au exprimat propriile opinii cu privire la operele celor doi critici, a venit din nou rândul studenţilor, dar care de această dată au fost premiaţi pentru lucrările prezentate în prima zi a colocviului. Premiile au fost oferite de editurile Aula și Polirom. Ultima parte a colocviului a fost rezervată dezbaterii a cărei temă a fost Canonul literar românesc postbelic. Discuţia s-a axat pe criteriile în urma cărora s-a creat canonul, pe valorile operelor literare și pe circumstanţele istorice în care canonul a fost realizat. De asemenea nu s-a putut evita discuţia cu privire la perioada comunistă, fiecare dintre critici povestind câte o întâmplare care i-a marcat din punct de vedere literar. Întregul eveniment s-a încheiat în jurul orei 19:30 cu mulţumiri atât din partea invitaţiilor pentru cele două zile dedicate lor, cât și din partea organizatorilor care s-au simţit cu adevărat onoraţi să aibă alături două mari personalități ale literaturii. Cu multumiri Oanei Irofte, pe data viitoare.

Urmează în Braşov 6369

Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.

Vezi mai multe