Adaugă
Publicitate

Prezentare

Seminar ONLINE. Secrete de Familie și Traume Emoționale
Moștenite din Familie cu dr. Edith Kadar

Când ne întâlnim?
16 și 17 Mai 2020, între 10.00-18.00
Cât costă?
300 lei
Unde ne întâlnim?
Platforma ZOOM, datele de logare vor fi trimise dupa plata integrala.

Detalii si inscrieri : https://alexaevent.ro/2020/04/23/edith_online_secrete/

Sănătatea și boala, două subiecte despre care se poate vorbi ore în șir din diverse abordări. Se poate vorbi despre sănătatea corpului fizic, despre cum să-l îngrijim, cum să îl menținem în formă, cum să ne menținem în stare de bine. Dacă toate acestea lipsesc, apare starea de rău, de slăbiciune, care afectează viața în sens negativ; iar asta o numim boală.
Dar sănătatea și boala nu apar doar la nivelul corpului fizic, ci se adresează și celorlalte niveluri ale omului: emoțional, mental, psihic, sufletesc spiritual, divin. Că emoțiile îmbolnăvesc, se știe deja. În conferința anterioară am povestit despre asta, iar cei care au participat la atelier au început să înțeleagă și să aplice în practică recunoașterea emoțiilor și ștergerea „programelor”. Doar că, de multe ori, o boală sau un comportament nociv sunt moștenite din familie, iar ele duc la aceleași boli. Se spune că sunt boli ereditare. În realitate, se moștenește stilul de viață și sistemul de gândire. Dacă într-o familie predomină furia, membrii au probleme cu colecistul (fierea), sau cu pancreasul.
Dacă există frica zilei de mâine, vor fi mai multe cazuri de probleme la rinichi, etc. Părinții transmit prin codul genetic toate trăirile lor, toate emoțiile pe care le-au experimentat până în momentul concepției copilului. Tot ce au știut părinții, cu bune sau cu rele, se transmite în materialul genetic pe care îl conțin ovulul și spermatozoidul. Copiii sunt, dacă vreți, varianta îmbunătățită a părinților lor, un fel de Windows 10. Ei știu tot ce știu părinții, doar că mai bine. Dar, în materialul genetic primit de copii se află și problemele nerezolvate ale întregului arbore genealogic. De aceea, tot ceea ce nu a fost conștientizat de părinți și rezolvat, se va transmite generației următoare prin boli.
Iar despre identificarea programelor și ștergerea lor vom vorbi la atelierele de sâmbătă, 16.05 și duminică, 17.05,ONLINE pe platforma ZOOM, locația exactă se va transmite celor înscriși prin SMS!

Ești așteptat cu drag!

Contact

Organizator:

AlexaEvent

Brașov, str. 15 Noiembrie, nr. 44

0742483333


Contactează realizatorul articolului

Trimite mesaj


Loc de desfășurare:

Brașov, str. 15 Noiembrie, nr. 44

0742483333

Urmează în Braşov 5565

Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.

Vezi mai multe