Apreciez 0
Festivalul de muzica de camera "Diletto musicale", ajuns la editia a X-a, se desfasoara in perioada 3-31 august 2008, cu incepere pe 3 august ora 17, in Biserica Cetatii Fortificate din Prejmer. Festivalul are ca scop prezentarea muzicii bisericesti din timpul renasterii pana in zilele noastre.
Programul evenimentului:
De 10 ani se desfăşoară în biserica cetăţii fortificate din Prejmer un festival al muzicii de cameră . Această serie de concerte a luat fiinţă în anul 1999 la iniţiativa organistului Steffen Schlandt după ce s-a putut aduce la Prejmer o orgă portativă (numită şi Positiv) care permite redarea muzicii baroce într-o formă foarte autentică. De asemenea acest instrument se pretează în mod deosebit la acompanierea diferitelor ansambluri vocal-instrumentale. Împreună cu orga romantică aflată la balconul bisericii, cu care se completează formează axa muzicală a bisericii. Astfel s-a născut festivalul "Diletto musicale" al cărui scop este prezentarea muzicii bisericeşti din timpul renaşterii până în zilele noastre. În decursul primelor ediţii numeroase ansambluri din ţară şi străinătate precum corurile "Madrigal"-München, Madrigalchor Heidelberg, Jugendbachchor Braşov, „Canzonetta"-Braşov, corul de tineret din Ilmenau (Germania), violoncelistul Götz Teutsch - Berlin, ansamblurile „Transilvania" (Cluj), „Cantate Domino" (Sibiu), „Gaudeamus" şi „Il Transilvano"(Braşov)" şi mulţi alţii au încântat publicul prezent în spaţiul minunat al bisericii. Publicul braşovean este invitat la aceste concerte care încep la ora 17:00 în incinta Bisericii evanghelice din Prejmer Pentru alte informatii accesati site-ul aferent evenimentului diletto-musicale.ro (lb. germana)
concert , traditie , Festival , biserica , Prejmer , Diletto Musicale
Zilele Teatrului Particular Brașov
Festival
Centrul Cultural Reduta
-
794
0
Festivalul Monodramei Independente ediția a patra Brașov
687
1
Festivalul Filmului European la Centrul Cultural Reduta 24-26 mai 2024
1385
4
Vorbe Offline Pe Malul Apei 2024
1245
12
Treisprezece. Festivalul Monodramei Independente
1020
0
Căpcăuni. Festivalul Monodramei Independente
989
0
Să nu ne răzbunați. Festivalul Monodramei Independente
1060
1
Autopsy&Co. Festivalul Monodramei Independente
1027
0
Misiuni Ispititoare. Festivalul Monodramei Independente
1146
1
„Nabucco”, operă de G. Verdi
968
0
Nabucco
990
0
Tango. Radio & Juliet
960
1
Simon Boccanegra
915
0
Contesa Maritza
993
0
Gala de Operă
926
0
Teutonic Fest 2023 Honigberg - Harman
1123
2
Zilele Orasului Zarnesti- Festivalul Floare de Colt 22-23 iulie 2023
1891
5
Vorbe offline pe malul apei 2023
1379
1
Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.