Apreciez 0
Penultimul concert al ediţiei 2009 a Festivalului Diletto Musicale de la Prejmer va fi susţinut duminică, 23 august, de la ora 17:00, de ansamblul Cantate Domino. Programul concertului va încerca să îi aniverseze pe doi dintre compozitorii sărbătoriţi în acest an, când se împlinesc 250 de ani de la moartea lui Georg Friedrich Händel şi 200 de ani de la naşterea lui Felix Mendelssohn-Bartholdy.
Se vor interpreta The Harmonious Blacksmith a lui Händel şi diferite arii sau duete din marile oratorii ale lui Mendelssohn, Paulus şi Elias. Nici din acest concert nu vor lipsi premierele, prin prezentarea în primă audiţie a lucrării Vier Miniaturen, a profesorului clujean de teorie muzicală şi compoziţie de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, Hans Peter Türk. Activitatea ansamblului Cantate Domino este strâns legată de Prejmer şi de festivalul Diletto Musicale: organista Ursula Philippi este originară din Prejmer, iar ansamblul a participat la majoritatea ediţiilor de până acum. Cantate Domino este compus din trei membri ai familiei Philippi: Ursula (orgă), Kurt (violoncel) şi Klaus (oboi), celor trei alăturându-se cele două soprane invitate Melinda Samson şi Elisa Gunesch. Organizatorii îi aşteaptă cu bucurie pe toţi cei ce doresc să sărbătorească împreună cu muzicienii aniversarea a doi dintre cei mai mari compozitori ai lumii. Programul evenimentului:
Pentru alte informatii, accesati www.diletto-musicale.ro
concert , traditie , Festival , biserica , Prejmer , Diletto Musicale
Zilele Teatrului Particular Brașov
Festival
Centrul Cultural Reduta
-
781
0
Festivalul Monodramei Independente ediția a patra Brașov
683
1
Festivalul Filmului European la Centrul Cultural Reduta 24-26 mai 2024
1383
4
Vorbe Offline Pe Malul Apei 2024
1243
12
Treisprezece. Festivalul Monodramei Independente
1015
0
Căpcăuni. Festivalul Monodramei Independente
986
0
Să nu ne răzbunați. Festivalul Monodramei Independente
1057
1
Autopsy&Co. Festivalul Monodramei Independente
1022
0
Misiuni Ispititoare. Festivalul Monodramei Independente
1144
1
„Nabucco”, operă de G. Verdi
964
0
Nabucco
988
0
Tango. Radio & Juliet
957
1
Simon Boccanegra
912
0
Contesa Maritza
989
0
Gala de Operă
924
0
Teutonic Fest 2023 Honigberg - Harman
1120
2
Zilele Orasului Zarnesti- Festivalul Floare de Colt 22-23 iulie 2023
1885
5
Vorbe offline pe malul apei 2023
1377
1
Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.