Adaugă
Publicitate

Prezentare

Next Dream Event are deosebita plăcere de a vă invita sâmbătă 7 mai 2011, de la ora 19, la prima ediţie The Festival Of Dreams, un festival dedicat muzicii ca poartă către un alt univers, un univers unic al evadării în frumos, în visare. Selecta sală a Centrului Cultural Reduta din Braşov va fi gazda dumneavoastră pe parcursul a 3 ore de muzică, asigurându-vă mediul cel mai plăcut pentru o audiţie perfectă a celor trei nume ce vor urca pe scenă.

Trupa ce va deschide seara, QUANTIQ, surprinde nu numai prin media vârstei componenţilor ei, dar mai ales prin abordarea stilistică. Mai mult spus, trupa se axează pe mai multe stiluri muzicale diferite, plecând de la un soft-rock melancolic şi deosebit de cald ce nu-ţi poate decât mângâia în cel mai plăcut mod simţurile auditive, până la un post-rock plin de note care te îndeamnă să porneşti într-o călătorie introspectivă şi totodată iniţiatică. În cazul celor de la QuantiQ putem vorbi şi despre influențe puternice venite din partea unor artişti consacrați, precum Pink Floyd, cât şi din direcția sus menţionatului post-rock, un gen muzical relativ nou, aflat într-o puternică ascensiune în Europa Centrală şi de Vest.

Al doilea invitat al serii, LAONLYNESS, nu este altceva decat un nou proiect al muzicianului Lao Kreegan (a.k.a. Leo), cunoscut pentru o multitudine de proiecte muzicale de tot felul, din care putem aminti Lao, Hteththemeth sau The Second Face. Proiectul Laonlyness este o surpriză totală, deoarece momentan nu se cunosc detalii despre concept sau genul muzical abordat, Leo lăsându-vă plăcerea să descoperiţi ce se află în spatele proiectului său doar în seara concertului. Având în vedere că artistul a oferit până în prezent doar spectacole memorabile, fie pline de umor, fie pline de o virtuozitate vocală deosebită, fie pline de elemente teatrale unice, reprezentaţia va fi garantat una care va impresiona.

Direct din inima Italiei şi pentru prima dată în România, ba chiar mai mult, pentru prima oară în estul Europei, formația care reuşeşte să îmbine perfect ideea de cabaret cu neofolk-ul, ONIRIC, va fi poate cel mai aşteptat moment al serii. Oniric va urca pe scenă în formula completă, membrii trupei fiind încântaţi de ideea de a oferi ascultătorilor o experienţă de vis pe acordurile muzicii lor. Ultimul album al trupei, "Cabaret Syndrome", lansat relativ recent, este un album excepţional prin multitudinea de stiluri muzicale ce-l alcătuiesc, dar mai ales prin atmosfera degajată. Din punct de vedere concertistic, spectacolul muzicienilor va fi pe măsura stilului ce îi defineşte, un stil ce înglobează misterul cabaretului autentic, frumusețea neofolk-ului, respectiv oniricul creației genialului Yann Tiersen, italienii reuşind să aducă publicul într-un hipnotic univers muzical.

Acestea fiind spuse, după ce am conturat ceea ce se va petrece pe scena Centrului Cultural Reduta în data de 7 Mai, nu ne rămâne decât să vă confirmăm că noi vă vom aştepta cu mult drag şi cu multe tookies (nişte prăjiturele speciale care vă vor uimi simţul gustativ). Accesul publicului în sală se va face începând cu ora 18, recitalul urmând să debuteze la ora 19.

Biletele în valoare de 25 lei se pot achiziţiona prin reţeaua biletoo (Librăriile Adevărul, Flanco, Sala Palatului, Magazinul Muzica - Bucureşti, Magazin biletoo - Bucureşti şi online de pe www.biletoo.ro) precum şi prin filiala Bucureşti a Bestial Records (Titus - e-mail: , tel: 0722814991) şi www.letsrock.ro .
In Braşov acestea se pot achiziţiona şi de la Centrul Cultural Reduta, Librăria Adevărul, Flanco şi Magazinul House Of Music (str. Republicii nr. 48).

Rezervări de bilete pentru cei care vor veni de peste mări şi ţări sau pur şi simplu pentru cei care vor să achiziţioneze biletul în seara spectacolului, se pot face şi pe adresa de mail .

Veniţi, ascultaţi, deschideţi ochii, visaţi!



Etichete:

concert , Festival , Centrul Cultural Reduta , Next Dream Event , The Festival Of Dreams , QuantiQ , Laonlyness , Oniric

Contact

Organizator:


Loc de desfășurare:

Str. Apollonia Hirscher, nr. 8, Brasov, cod postal 500025

0268419706

Urmează în Braşov 6377

Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.

Vezi mai multe