Apreciez 0
Sfarsit de stagiune la Teatrul "Sica Alexandrescu" astfel in randurile care urmeaza gasiti ultimele spectacole de teatru din saptamana 29 iunie-5 iulie.
La început de iulie, Teatrul „Sică Alexandrescu” îşi va încheia cu succes o nouă stagiune. Succesul se măsoară, spunem noi, prin valoarea spectacolelor, precum şi prin calitatea celorlalte activităţi culturale pe care le-am întreprins în această perioadă.
În stagiunea 2008-2009 am avut patru premiere: Push Up de Roland Schimmelpfennig, regia Cristian Ban; D’ale carnavalui de I.L. Caragiale, regia Puiu Şerban; Lapte negru de Vasili Sigarev, regia Claudiu Goga; Copilul acesta de Joël Pommerat, regia Alexandra Badea.
Spectacole pe texte dintr-o sferă tematică largă, montate de regizori din generaţii diferite, montări ce şi-au găsit aprecierea specialiştilor. Dovadă sunt cronicile şi articolele dedicate acestora dar şi faptul că au fost selecţionate la diferite Festivaluri ce vor avea loc anul viitor. Cea mai importantă invitaţie pe care am primit-o este aceea de a participa la Festivalul Naţional de Teatru 2009, ce va avea loc în luna noiembrie la Bucureşti. Spectacolul selecţionat este Lapte negru de Vasili Sigarev.
Organizarea Festivalului de Dramaturgie Contemporană este, de asemenea, mai mult decât o tradiţie, este o obligaţie morală faţă de publicul braşovean, dornic de a afla întotdeauna care este starea, care sunt noile direcţii spre care se îndreaptă teatru contemporan. În 2008 am avut o ediţie aniversară, cea de a douăzecea, ca şi până acum la fel de bine primită de către toată lumea, fie specialişti, fie public obişnuit.
Dar, putem spune că succesul stagiunii 2008-2009 este revelat în primul rând de faptul că anul acesta numărul de spectatori pe care i-am avut este unul record. Aceasta demonstrează că prin ceea ce facem venim în întâmpinarea pretenţiilor culturale ale publicului, dar şi că demersul urmărit de către noi, acela de a forma şi a fideliza un public educat în arta spectacolului de teatru, începe să îşi culeagă roadele.
Acest lucru ne responsabilizează în a pregăti, pentru stagiunea viitoare, proiecte culturale, cel puţin la fel de valoroase ca şi cele de până acum. Stagiunea 2009-2010 va începe sâmbătă, 5 septembrie, cu cea mai recentă premieră a teatrului, Copilul acesta de Joël Pommerat.
Până atunci, însă, vă invităm la ultima o ultimă săptămână de teatru ce se va încheia
duminică, 5 iulie, ora 19.00 cu spectacolul Butoiul cu pulbere de Dejan Dukovski.
Biletele se găsesc la Agenţia de bilete a Teatrului "Sică Alexandrescu".
Zilele Teatrului Particular Brașov
718
0
Festivalul Monodramei Independente ediția a patra Brașov
664
1
Festivalul Filmului European la Centrul Cultural Reduta 24-26 mai 2024
1358
4
Vorbe Offline Pe Malul Apei 2024
1222
12
Treisprezece. Festivalul Monodramei Independente
988
0
Căpcăuni. Festivalul Monodramei Independente
964
0
Să nu ne răzbunați. Festivalul Monodramei Independente
1035
1
Autopsy&Co. Festivalul Monodramei Independente
1001
0
Misiuni Ispititoare. Festivalul Monodramei Independente
1072
1
„Nabucco”, operă de G. Verdi
941
0
Nabucco
961
0
Tango. Radio & Juliet
930
1
Simon Boccanegra
887
0
Contesa Maritza
967
0
Gala de Operă
902
0
Teutonic Fest 2023 Honigberg - Harman
1093
2
Zilele Orasului Zarnesti- Festivalul Floare de Colt 22-23 iulie 2023
1864
5
Vorbe offline pe malul apei 2023
1356
1
Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.