Apreciez 0

Festivalul de Dramaturgie Contemporană se deschide anul acesta cu spectacolul Ioana şi focul de Matei Vişniec, spectacol al Teatrului de Comedie din Bucureşti. Despre felul în care s-a născut acest text, autorul mărturisea: „Intenţia mea a fost să scriu o povestire istorică pentru Teatrul de Comedie, căci despre istorie şi mascaradă istorică putem să şi râdem.
Istoria este, în acelaşi timp, un ochi care râde şi un ochi care plânge. Am vrut să provoc publicul ca la fiecare 2-3 minute să fie între râs şi consternare.(...) Pot spune, însă, că această piesă este atipică pentru mine, pentru că e o piesă despre salvare. Cine ne salvează astăzi? Căci Ioana d'Arc a salvat creştinătatea, a salvat Franţa.”
Matei Vişniec este unul dintre cei mai cunoscuţi dramaturgi români contemporani. Din 1987 trăieşte la Paris unde desfăşoară o bogată activitate jurnalistică. În 1992 i se montează pentru prima dată o piesă în Franţa (Caii la fereastră) pentru ca, de atunci, cariera lui ca dramaturg să devină internaţională.
Dintre piesele sale cele mai cunoscute: Teatrul descompus sau Omul-pubelă, Angajare de clovn, Trei nopţi cu Madox, Şi cu violoncelul ce facem?, Ultimul Godot, Mansardă la Paris cu vedere spre moarte etc.
Teatrul de Comedie a deschis stagiunea trecută cu acest spectacol, în regia Cătălinei Buzoianu. De-a lungul anului, spectacolul a reputat un real succes, lucru demonstrat şi de premiile şi nominalizările de la diferite festivaluri şi gale:
Zilele Teatrului Particular Brașov
725
0
Festivalul Monodramei Independente ediția a patra Brașov
665
1
Festivalul Filmului European la Centrul Cultural Reduta 24-26 mai 2024
1360
4
Vorbe Offline Pe Malul Apei 2024
1225
12
Treisprezece. Festivalul Monodramei Independente
988
0
Căpcăuni. Festivalul Monodramei Independente
966
0
Să nu ne răzbunați. Festivalul Monodramei Independente
1035
1
Autopsy&Co. Festivalul Monodramei Independente
1001
0
Misiuni Ispititoare. Festivalul Monodramei Independente
1072
1
„Nabucco”, operă de G. Verdi
942
0
Nabucco
962
0
Tango. Radio & Juliet
933
1
Simon Boccanegra
890
0
Contesa Maritza
970
0
Gala de Operă
902
0
Teutonic Fest 2023 Honigberg - Harman
1093
2
Zilele Orasului Zarnesti- Festivalul Floare de Colt 22-23 iulie 2023
1866
5
Vorbe offline pe malul apei 2023
1358
1
Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.