Adaugă
Publicitate

Prezentare

Se prelungeşte termenul de înscriere la toate secţiunile festivalului până în data de 05 noiembrie 2007. Organizatorii au luat aceasta decizie deoarece mulţi au spus că nu au reuşit să se pregătească şi alţii au aflat doar în ultima clipă. Aşadar, înscrierile continuă! O altă noutate ar fi cã prezentarea din cadrul festivalului se va face atât în limba românã cât şi în limba englezã. Deocamdatã nu avem confirmarea certã din partea prezentatorilor strãini contactaţi, de aceea nu ne hazardãm la nume. Dar, cu siguranţã prezenţa unor personalitãţi internaţionale va însoţi concurenţii de-a lungul zilelor de festival. Tot la capitolul noutăţi spunem şi despre evenimentele conexe festivalului. Joy Nights reprezintã un eveniment deja cunoscut printre participanţii festivalului. În fiecare seara, dupa ce concursul şi recitalul invitaţilor ia sfârşit, publicul, alãturi de concurenţi, de organizatori, de vedete şi de colaboratori, este invitat sã petreacã pânã la ziuã. Voia bunã, muzica de calitate, karaoke, dansul sau orice alte idei petrecãreţe îşi vor face apariţia fiind un bun prilej de legat prietenii, de schimb de experienţã profesionalã sau pur şi simplu de a fi bucuros de viaţã, de tinereţe şi de artã. Ca şi noutate, în acest an, Joy Nights se va desfãşura în aceeaşi locaţie ca şi spectacolul. Festivitatea de premiere a Photomaraton-ului „Descoperă Braşov". Photomaraton-ul „Descoperã Braşovul" este un proiect organizat de cãtre AONGTR, iar anul acest se va afla la ediţia a II-a. La startul maratonului se vor alinia 15 tineri, înarmaţi cu aparat fotografic, care vor lua cu asalt strãzile, parcurile şi cartierele Braşovului în vederea îndeplinirii unor sarcini specifice. Aceste sarcini se referã la opt teme ce vor fi desconspirate doar în ziua respectivã, la interval de patru ore. Temele vor încerca sã surprindã cât mai multe aspecte din viaţa socialã, economicã, dar mai ales culturalã a Braşovului, provocând tinerii participanţi la creativitate contra-timp. Astfel, tinerii care vor câştiga Photomaraton-ul vor urca pe scenã în aplauzele publicului spre a-şi ridica premiul. Un public care, între timp, a fãcut cunoştinţã cu fotografiile prin expozitia din lor holul sãlii de spectacol. Alte surprize se pregătesc pentru Joy Art Festival 2007. Surprizele se referă atât la noi evenimente cât şi la invitaţii pentru recital. Pentru orice alte detalii, vă stă la dispoziţie

Urmează în Braşov 5442

Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.

Vezi mai multe