Adaugă
Publicitate

Prezentare

Filarmonica Braşov organizează in fiecare an Festivalul Internaţional al Muzicii de Cameră, anul acesta are loc editia XXXV, in perioada 1 - 9 iulie 2007  Prima ediţie a evenimentului a avut loc în anul 1970. Timp de treizeci de ani, festivalul s-a desfăşurat sub conducerea maestrului I. Ionescu-Galaţi, iar din 2002 maestrul I. Ionescu-Galaţi este director de onoare al acestei manifestări.   Încă de la înfiinţare organizatorii şi-au propus programarea cât mai diversificată a formaţiilor camerale: duo instrumental, duo canto-pian, trio, cvartet, cvintet, sextet, septet, octet, nonet, dixtuor, orchestre de cameră, coruri de cameră, operă de cameră, balet de cameră, formaţii de instrumente vechi, formaşii de instrumente de suflat şi mixte. Astfel s-a reuşit, pe parcursul celor XXXIV de ediţii, invitarea a peste 400 de artişti valoroşi din ţară şi străinătate.   Repertoriul cerut de organizatorii festivalului cupride o vastă paletă stilistică, de la muzica renascentistă, barocă, clasică şi romantică până la repertoriul de muzică modernă şi contemporană, însumând peste o mie de titluri. Menţinăm faptul că organizatorii acordă o deosebită atenţie programării muzicii de cameră româneşti, multe dintre lucrări fiind interpretate în primă audiţie absolută.   Fiind unicul festival de acest gen din ţară şi printre puţinele din Europa, este deja cunoscut de către muzicieni din importante centre culturale internaţionale, care ne solicită prezenţa în acest festival fiind impresionaţi şi cadrul în care se desfăşoară concertele: Cetatea Prejmer, Cetatea Făgăraş, Castelul Bran, Bastionul Ţesătorilor şi eleganta sală a Cercului Militar Braşov. Sursa: Filarmonica Brasov Filarmonica Brasov Str. Apollonia Hirscher, nr. 10, cod 500025. Tel.: 0268 473058; Fax: 0268 475389 www.filarmonicabrasov.ro

Urmează în Braşov 6377

Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.

Vezi mai multe