Apreciez 0
Organizat de Institutul Cultural Român, Festivalul Filmului European, ajuns la cea de-a XV-a ediţie, va avea loc în perioada 5 – 29 mai 2011 în Bucureşti, Braşov, Iaşi, Tîrgu-Mureş şi Timişoara. Programul festivalului cuprinde peste 50 de filme, reprezentând 30 de ţări. În Braşov festivalul se va desfăşura la Centrul Cultural "Reduta", în perioada 12-15 mai.
Programul festivalului pe oraşe:
Festivalul se va deschide joi, 5 mai, la Cinema PRO din Bucureşti, cu proiecţia filmului Essential Killing(Polonia, 2010), în regia lui Jerzy Skolimowski, film distins cu Marele Premiu al Juriului la Festivalul de Film de la Veneţia, 2010, şi cu alte numeroase alte distincţii internaţionale. Din distribuţia filmului fac parte nume sonore precum Vincent Gallo şi Emmanuelle Seigner.
Ambasadorul onorific al Festivalului Filmului European din acest an este regizorul Radu Muntean, regizorul unuia din cele mai apreciate filme româneşti ale anului 2010 – Marţi după Crăciun, premiat şi selecţionat în numeroase festivaluri (Cannes, New York, Chicago, Namur, Cinessonne, Leeds, Mar del Plata, Gijon).
Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român iar selecţia filmelor este realizată cu sprijinul ambasadelor şi centrelor culturale ale ţărilor europene.
Parteneri: Reprezentanţa Comisiei Europene în România, Uniunea Cineaştilor din România, Arhiva Naţională de Filme, cu sprijinul Independenţa Film şi Clorofilm.
cultura , Festival , Centrul Cultural Reduta , film , ICR , Festivalul Filmului European
Zilele Teatrului Particular Brașov
Festival
Centrul Cultural Reduta
-
801
0
Festivalul Monodramei Independente ediția a patra Brașov
688
1
Festivalul Filmului European la Centrul Cultural Reduta 24-26 mai 2024
1387
4
Vorbe Offline Pe Malul Apei 2024
1246
12
Treisprezece. Festivalul Monodramei Independente
1021
0
Căpcăuni. Festivalul Monodramei Independente
990
0
Să nu ne răzbunați. Festivalul Monodramei Independente
1062
1
Autopsy&Co. Festivalul Monodramei Independente
1028
0
Misiuni Ispititoare. Festivalul Monodramei Independente
1147
1
„Nabucco”, operă de G. Verdi
969
0
Nabucco
992
0
Tango. Radio & Juliet
960
1
Simon Boccanegra
916
0
Contesa Maritza
995
0
Gala de Operă
928
0
Teutonic Fest 2023 Honigberg - Harman
1125
2
Zilele Orasului Zarnesti- Festivalul Floare de Colt 22-23 iulie 2023
1892
5
Vorbe offline pe malul apei 2023
1380
1
Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.