Adaugă
Publicitate

de la 19:00 Program complet

Teatru

Teatrul Sică Alexandrescu

10 lei; redus pentru elevi, studenţi: 5 lei

0268412969, 0268416699

Imbunatățește Sesizează

6044 0

Prezentare

Prin spectacolul "Metoda G", Teatrul „Sică Alexandrescu” Brasov va prilejui întâlnirea publicului braşovean cu unul dintre cei mai apreciaţi autori catalani din acest moment.

Jordi Galcerán şi-a făcut debutul simultan cu două piese: Dakota, care în 1985 a obţinut premiul Ignasi Iglesias, oferit de Institutul Teatral din Barcelona, şi Paraules encadenades, care, în acelaşi an, a fost premiată la cea de-a XX-a ediţie a Premiului Born de Teatre, oferit de Cercle Artístic de Ciutadella.

Metoda G. (Metoda Grönholm) a fost montată la Teatrul Naţional Catalan, în mai 2003, şi a înregistrat, încă de la debut, un succes fără precedent. În 2004, a avut premiera la Madrid şi, timp de o stagiune, s-a jucat cu succes în ambele oraşe. Această piesă a primit numeroase distincţii în Spania, printre acestea numărându-se: Premiul Max, pentru cea mai bună operă, Premiul Ercilla, pentru cea mai bună creaţie dramatică şi Premiul Mayte, pentru evenimentul teatral care s-a evidenţiat cel mai mult. A fost montată, în afară de Europa, în Mexic, Argentina şi Venezuela. Recent, regizorul argentinian Marcelo Piñeyro a lansat o adaptare cinematografică (Metoda).

Preocupat de lumea contemporană, Galceran face în acest text, o radiografie a societăţii şi a problemelor acesteia. Care este limita pe care o poţi atinge atunci când trebuie să iţi păstrezi job-ul? La ce vei renunţa şi ce compromisuri poţi face? Ce înseamnă, astăzi, a fi cu adevărat fericit? Sunt întrebările şi dilemele celor patru personaje din piesă.

Spectacolul braşovean, în regia lui Cristian Dumitru şi scenografia Liei Dogaru, îi va avea în distribuţie pe: Gabriel Costea, Mirela Borş, Marius Cisar, Demis Muraru.

Avanpremiera a avut loc vineri, 14 octombrie 2011, ora 19, la Sala Studio.


Etichete:

cultura , teatru , Teatrul Sica Alexandrescu , spectacol , Teatrul Dramatic , piesa de teatru , stagiune , Cristian Dumitru , Metoda G

Contact

Contactează realizatorul articolului

Trimite mesaj


Loc de desfășurare:

Piata Teatrului nr.1, Brasov

0268412969, 0268416699, 0268418850

Urmează în Braşov 6377

Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.

Vezi mai multe