de la 19:00 Program complet
15 lei; redus pentru elevi, studenţi: 10 lei
0268412969, 0268416699
4821 1
Apreciez 1
„Absintul este o băutură alcoolică tare. Deoarece s-a constatat că în urma consumului de absint creşte agresivitatea, putând duce până la crimă, şi se poate ajunge chiar la o stare de nebunie, producţia şi consumul de absint au fost interzise.”
De ce autoarea poloneză Magda Fertacz (tradusă în limba română de către Luiza Săvescu) a ales titlul piesei sale, publicate în 2005, după numele acestei băuturi? Poate pentru că, aşa acum spune criticul polonez, Piotr Gruszczyński:
„În textele lui Fertacz pândeşte cel mai grav dintre pericole, imposibil de ocolit: capcana existenţei, inexorabilă şi implacabilă.”
Autoarea face o vivisecţie a unei crize de identitate, criză a unei generaţii crescută în stereotipia de gândire impusă de comunism şi aruncată în haosul unei lumi ce încă se caută, şi care amputează suflete, prin agresivitate şi incoerenţă. Prinsă claustrofob între pereţii unui trecut strivitor, prin opacitate, şi al unui viitor la fel de strivitor, prin lipsă de orizont, eroina alege căderea liberă, aruncarea în gol.
O pedeapsă pentru neputinţa celorlalţi, dar, mai ales, o pedeapsă pentru propria neputinţă. Eliberarea nu vine de niciunde şi nicicum, nici măcar din moarte... Pata roşie pe rochia albă de mireasă – gestul suicid are loc în ziua nunţii – este metafora ce defineşte existenţa unei generaţii întregi...
Prezentat sub forma unui spectacol-lectură, în programul ediţiei 2011 a Festivalului de Dramaturgie Contemporană, piesa Absint a prins acum conturul unui spectacol, sub semnătura regizorului Claudiu Goga.
Din distribuţie fac parte: Iulia Popescu, Viorica Geantă Chelbea, Mihai Bica, Marius Cordoş, Demis Muraru, Ciprian Mistreanu.
Scenografia îi aparţine Liei Dogaru.
Avanpremiera a avut loc duminică, 18 decembrie 2011, ora 19, in Sala Mare a Teatrului „Sică Alexandrescu”.
teatru , Teatrul Sica Alexandrescu , spectacol , Teatrul Dramatic , piesa de teatru , stagiune , Absint , Claudiu Goga , Luiza Savescu , Magda Fertacz
Concert Anna Lesko si Mandinga in Piata Sfatului
Concert & Party
Concert Alex Velea, Fly Project si Elly White in Piata Sfatului
Concert & Party
Traviata de Giuseppe Verdi la Opera Brasov
Operă
Piesa de teatru "Sectorul S" la Teatrul Dramatic "Sică Alexandrescu"
Teatru
Piesa de teatru "Fanteziile sexuale ale soţului meu aproape că m-au înebunit"
Teatru
Stewardesa pandemică / Zilele Teatrului Particular
127
1
Dragostea Ucide / Zilele Teatrului Particular
132
1
Dragostea Ucide!
389
1
Comedia 4 Femei la Politie - show comedy cu Dorina Roman
1997
3
Comedia "Două surori mortale"
12781
20
Bărbați pe pâine, comedy show
482
1
Spectacol de teatru "Sarmale cu dragoste"
6663
14
Comedia Bărbați pe pâine
405
2
Comedia Bărbaţi pe pâine
407
1
Doamna Jekyll și Doamna Hyde
403
1
Comedia Bărbați pe pâine
571
3
Homo Americanus - Spectacol teatru-dans
528
1
Fata din curcubeu/ Festivalul Monodramei Independente
552
0
Maria Tănase. Pasărea Măiastră/ Festivalul Monodramei Independente
571
0
Stewardesa Pandemică/ Festivalul Monodramei Independente
512
1
Decalogul după Hess/ Festivalul Monodramei Independente
563
1
Comedia "Unde sunt banii"
992
3
Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.