Festivalul International Cetatea Muzicala a Brasovului 2010

Scris acum aproape un an | Comentarii: |

Data: Program complet iCal

Loc de desfasurare: Centrul Cultural Reduta

Pret: intrarea libera

Imbunatateste informatia

Festivalul Internaţional Cetatea Muzicală a Braşovului 2010, ajuns la editia a VIII-a, este organizat de Consiliul Judeţean Braşov, Fundaţia Culturala “Şerban Lupu” şi Centrul Cultural Reduta, în perioada 13-19 august 2010. Director artistic al festivalului este Şerban Lupu.
Programul festivalului il gasiţi mai jos.

Situat în centrul ţării, în sudul Carpaţilor Meridionali, înconjurat de munţi şi fortăreţe medievale, aflat în vecinătatea faimosului Castel Bran, Braşovul, acest giuvaer al României şi oraşul meu natal, s-a bucurat timp de peste 500 de ani, de o bogată şi strălucită tradiţie culturală şi muzicală. Aici au trăit şi creat importanţi muzicieni începând cu Barkfark în secolul XVI, legendarul Anton Pann , Ciprian Porumbescu sau fraţii Mureşianu. În acest oraş în care s-au îmbinat de-a lungul secolelor culturile română, maghiară şi germană, împreună contribuind la o atmosferă de înaltă tradiţie spirituală şi artistică, aici au concertat celebri muzicieni precum Brahms, Liszt, Joachim, Kreisler sau Enescu..

Festivalul Internaţional “Cetatea Muzicală a Braşovului” , care se desfăşoară în plin sezon turistic şi care, se află la cea de a VIII-a ediţie, îmbină concerte de muzică clasică, folclor, jazz, seri de poezie, de operă si dans, creind astfel o ambianţă multiculturală, care se adresează atât tinerilor, cât şi largului public.

În ediţiile precedente ne-am bucurat de prezenţa unor artişti de renume mondial precum Ian Hobson (Anglia), Ko Iwasaki (Japonia), Parry Karp (SUA), Ştefan Ignat , Ilinca Dumitrescu , Gabriel Croitoru , Cvartetul Transilvan , Johnny Răducanu , Marius Popp, mult regretata Anca Parghel , Csaba Erdely (Ungaria), Mirel Iancovici (Olanda), Jerrold Rubenstein , Dalia Ouziel sau Lory Wallfisch , iar în cadrul concertelor s-au cântat numeroase lucrări în primă audiţie absolută, promovând, astfel, un repertoriu inedit.

Editia 2010 este dedicata marilor virtuozi ai Romantismului secolului XIX. Anul acesta lumea muzicala celebreaza doua mari aniversari: pe cea a lui Robert Schumann (1810 -1856) si a lui Frederic Chopin ( 1810 – 1849). Vom avea prilejul sa-i ascultam pe minunatii pianisti Cordelia Hoeffer ( Austria), Ilinca Dumitrescu , Lilian Akopova (Ucraina), Henri Bonamy (Franta) interpretand lucrari ale acestor compozitori si ale contemporanilor. Lor li se alatura importanti artisti precum Jennifer Curtis (SUA), Goetz Teutsch (Germania) si Daniel Rubenstein (Belgia). Virtuozitatea violonistica va fi reprezentata cu lucrari de H.W.Ernst, G.Tartini sau E.Ysaye in timp ce, ca si in precedentele editii, programul este completat cu celebre lucrari camerale.

Ne bucuram de asemenea de reintalnirea publicului brasovean cu artista Georgeta Stoleru intr-o seara speciala pe data de 15 august. Continuand traditia promovarii muzicii contemporane, prezentam in prima auditie Poemul pentru vioara si pian de Andrei Tanasescu pe care il voi canta impreuna cu compozitorul.

De ziua luiGeorge Enescu, ultima zi a festivalului, am pregatit un program special care include si premiera absoluta a Nocturnei d’Avrayen, lucrare camerala recent desco-perita a marelui compozitor.

Invit publicul braşovean şi, mai ales, turiştii care în luna august vin din toate colturile tarii si ale lumii în frumoasa noastră cetate muzicală, să participe la acestă sărbătoare muzicală şi culturală.
Doresc, pe această cale, să vă anunţ cu satisfacţie şi mândrie, că în ciuda “crizei financia-re” care ne-a afectat enorm , “Cetatea Muzicală a Braşovului” va continua. Anul acesta, Fundaţia Culturală “Şerban Lupu”- organizaţie non profit, s-a angajat să suporte în mare parte cheltuielile ocazionate de acest eveniment internaţional,care prin existenţa sa contribuie la promovarea imaginii Braşovului în lume. Anul acesta, în mod excepţional vom avea o ediţie “de sacrificiu” cu artişti de mare valoare, cu programe care, în mod cert, vor fi la înălţimea exigenţelor minunatului public braşovean.
ŞERBAN LUPU
Director Artistic - Profesor la Universitatea din Illinois, S.U.A.

Programul festivalului

VINERI 13 August, ora 19 – Sala Reduta
R.Schumann – Sonata Nr.1 op.105 în la minor pentru pian şi vioară
F.Chopin – Sonata op.35 în si bemol minor pentru pian
F.Chopin – “Polonaise brillante” op.3 pentru violoncel şi pian
L.v.Beethoven – Trio op.1 Nr.3 in do minor pentru vioară, violoncel şi pian
Artisti: Serban Lupu - vioară, Jennifer Curtis (SUA) - vioară, Goetz Teutsch (Germania) - violoncel, Cordelia Hoefer (Austria) - pian, Henri Bonamy (Franta) - pian

SÂMBĂTĂ 14 August, ora 19 – Sala Reduta
R.Schumann – “Marchenbilder” op.113 pentru viola şi pian
L.v.Beethoven – Sonata nr.30 op.109 in Mi major pentru pian
E.Ysaye – Sonata op.27 nr.3 “Ballade” pentru vioară solo
F.Chopin – Polonaise op.44 în fa diez minor pentru pian
F.Chopin – Sonata op.65 pentru pian şi violoncel
Artisti: Jennifer Curtis - vioară, Daniel Rubenstein (Belgia) - viola, Goetz Teutsch - violoncel, Cordelia Hoefer - pian, Henri Bonamy - pian 

DUMINICĂ 15 August, ora 19 – Biserica Romano Catolică, str. Mureşenilor
P.Sieprawski – “Virtute Plurima” din motetul “Justus germinavit”
G.B.Pergolesi “Vidit Suum” din oratoriul Stabat Mater
J.S.Bach – “O Mensch bewein’dein’Sunde Gross” BWV 622 ( preludiu de coral)
G.Caccini – Ave Maria
G.F.Handel – “Hold ertont” din oratoriul Alexanderfest
G.F.Handel – “Meine Seele hort”
J.S.Bach – Aria pe coarda Sol pentru vioară si orga
J.S.Bach –“ Quia respexit”din cantata Magnificat
Bach – Gounod – Ave Maria
F.Mendelssohn – “Ierusalem” din oratoriul Paulus
F.Liszt – Ave maris stella S669/2
F.Schubert – Ave Maria
A.Stradella – Pieta Signore
Artisti: Georgeta Stoleriu – soprană, Serban Lupu – vioară, Paul Cristian - orga

LUNI 16 August, ora 19 – Sala Reduta
C. Reinecke – Trei “Fantasiestucke” op.43 pentru viola şi pian
R. Schumann – Arabesca op.8 pentru pian
F.Chopin – Nocturne op.27 nr.1 pentru pian
F.Chopin – Polonaise Fantaisie op.61 pentru pian
H.W.Ernst – Otello, Fantaisie brillante op.11 pentru vioară şi pian
R.Schumann – Cvartetul op.47 pentru vioară, viola, violoncel şi pian
Artisti: Serban Lupu - vioară, Jennifer Curtis – vioară, Daniel Rubenstein – viola, Goetz Teutsch – violoncel, Ilinca Dumitrescu – pian, Cordelia Hoefer – pian, Henri Bonamy – pian

MARŢI 17 August, ora 19 – Sala Reduta
F.Chopin – Mazurca op.6 nr.1 in Fa diez minor pentru pian
F.Chopin – Mazurca p.67 nr.4 in la minor pentru pian
F.Chopin - “Fantaisie Impromptu”op.66 pentru pian
R.Schumann – Sonata nr.2 op.121 in re minor pentru pian si vioară
G.Tartini – Sonata “Trilul diavolului” pentru vioară solo
M.Ravel – Suita “Ma mere l’oye” pentru pian la patru maini
M.Ravel – “La Valse” pentru pian la patru maini
Artisti: Serban Lupu – vioară, Jennifer Curtis – vioară, Ilinca Dumitrescu – pian, Lilian Akopova ( Ucraina) – pian, Henri Bonamy - pian 

MIERCURI 18 August, ora 19 – Sala Reduta
F.Schubert – “Marche characteristique” D.938 pentru pian la patru mâini
H.W.Ernst – Variaţiuni pe o temă de Rossini op.4 pentru vioară şi pian
J.Brahms – Sonata nr.1 op.120 in Fa minor pentru viola şi pian
A.Tanasescu – Poem pentru vioară şi pian (1985)
R.Schumann – Fantasiestucke op.12 pentru pian
R.Schumann – F.Liszt – “Widmung” pentru pian
Artisti: Serban Lupu – vioară, Daniel Rubenstein – violă, Lilian Akopova – pian, Henri Bonamy – pian, Andrei Tanasescu - pian 

JOI 19 August, ora 19 – Sala Reduta
J. Brahms – Valsuri op.39 pentru pian la patru mâini
G.Enescu – “Airs dans le genre roumain” pentru vioară solo
G.Enescu – Fantezie concertantă pentru vioară solo
G.Enescu – Nocturne “Ville d’Avrayen” pentru vioară, violă, violoncelşi pian ( prima audiţie absolută)
R.Schumann - Cvintet op.44 pentru doua viori, viola, violoncel şipian
Artisti: Serban Lupu – vioară, Jennifer Curtis – vioară, Daniel Rubenstein – viola, Goetz Teutsch – violoncel, Cordelia Hoefer – pian, Lilian Akopova – pian, Henri Bonamy - pian

Comentarii

Nu sunt inca comentarii.

Urmeaza in Brasov

sâmbătă 11 feb
Pepe @ Bamboo Brasov

Pepe @ Bamboo Brasov

Party in Bamboo Club Brasov

de la 23:00

Soulmates Party in Social Pub

Soulmates Party in Social Pub

Party in Social Pub

de la 22:00

Sambata - hai sa jucam curling

Sambata - hai sa jucam curling

Sport in Patinoarul Olimpic

de la 21:00

Concert al ansamblului muzical "KlangEssenz" la Muzeul "Casa Muresenilor" Concurs

Concert al ansamblului muzical "KlangEssenz" la Muzeul "Casa Muresenilor"

Muzica culta in Muzeul Casa Muresenilor

de la 18:00

Expozitia "Junii Brasovului si albumul lor de familie" la Muzeul de Etnografie

Expozitia "Junii Brasovului si albumul lor de familie" la Muzeul de Etnografie

Expozitie in Muzeul de Etnografie

de la 10:00 pana la 17:00

Cum sa comunic mai bine cu propriul copil?

Cum sa comunic mai bine cu propriul copil?

Curs in Casa Baiulescu

de la 09:00 pana la 13:00

Expozitia "Miracolul tehnic" la Muzeul Civilizatiei Urbane a Brasovului

Expozitia "Miracolul tehnic" la Muzeul Civilizatiei Urbane a Brasovului

Expozitie in Muzeul Civilizatiei Urbane

toata ziua

Valentine’s Day la Castelul Bran: Dulce si Fierbinte!

Valentine’s Day la Castelul Bran: Dulce si Fierbinte!

Divertisment in Castelul Bran

toata ziua

Papergirl Brasov 2012 - Readucem arta in strada!

Papergirl Brasov 2012 - Readucem arta in strada!

Cultura in Ceai et caetera

toata ziua

Programul pe harta
O noua intalnire "Schimb de carti" in Brasov Concurs

O noua intalnire "Schimb de carti" in Brasov

Cultura in Ceai et caetera

de la 19:00

CenaKLUb TIUK! nr. 6, cu Andrei Dosa & A.R.Deleanu

CenaKLUb TIUK! nr. 6, cu Andrei Dosa & A.R.Deleanu

Cultura in Rockstadt Brasov

de la 18:30

Expozitia "Junii Brasovului si albumul lor de familie" la Muzeul de Etnografie

Expozitia "Junii Brasovului si albumul lor de familie" la Muzeul de Etnografie

Expozitie in Muzeul de Etnografie

de la 10:00 pana la 17:00

"Ghemotoacele smechere" la Teatrul pentru copii "Arlechino"

"Ghemotoacele smechere" la Teatrul pentru copii "Arlechino"

Teatru in Teatrul Arlechino

de la 10:30 pana la 12:45

Cum sa comunic mai bine cu propriul copil?

Cum sa comunic mai bine cu propriul copil?

Curs in Casa Baiulescu

de la 09:00 pana la 13:00

Expozitia "Miracolul tehnic" la Muzeul Civilizatiei Urbane a Brasovului

Expozitia "Miracolul tehnic" la Muzeul Civilizatiei Urbane a Brasovului

Expozitie in Muzeul Civilizatiei Urbane

toata ziua

Valentine’s Day la Castelul Bran: Dulce si Fierbinte!

Valentine’s Day la Castelul Bran: Dulce si Fierbinte!

Divertisment in Castelul Bran

toata ziua

Papergirl Brasov 2012 - Readucem arta in strada!

Papergirl Brasov 2012 - Readucem arta in strada!

Cultura in Ceai et caetera

toata ziua

Programul pe harta
Smiley vine in Bamboo Brasov de Valentine’s Day

Smiley vine in Bamboo Brasov de Valentine’s Day

Party in Bamboo Club Brasov

de la 23:00

Rock ‘n’ Love - Rockabilly Dance Party de Valentine’s Day Concurs

Rock ‘n’ Love - Rockabilly Dance Party de Valentine’s Day

Party in The Vintage Pub Brasov

de la 21:00

"Doua povesti de amor" de A.P. Cehov: Ursul si Cerere in casatorie

"Doua povesti de amor" de A.P. Cehov: Ursul si Cerere in casatorie

Teatru in Centrul Cultural Reduta

de la 19:00

Cook Some Love @ Bacania La Draga

Cook Some Love @ Bacania La Draga

Curs in Bacania La Draga

de la 18:30

"Become the speaker & leader you want to be" la Toastmasters Brasov

"Become the speaker & leader you want to be" la Toastmasters Brasov

Conferinta, Seminar in Prefectura Brasov

de la 18:30 pana la 19:45

Pub-Curling! Concursuri, lectii si povesti, la gura sobei

Pub-Curling! Concursuri, lectii si povesti, la gura sobei

Divertisment in The Hockey Pub

de la 18:00

Expozitia "Junii Brasovului si albumul lor de familie" la Muzeul de Etnografie

Expozitia "Junii Brasovului si albumul lor de familie" la Muzeul de Etnografie

Expozitie in Muzeul de Etnografie

de la 10:00 pana la 17:00

Valentine’s Day la Castelul Bran: Dulce si Fierbinte!

Valentine’s Day la Castelul Bran: Dulce si Fierbinte!

Divertisment in Castelul Bran

toata ziua

Papergirl Brasov 2012 - Readucem arta in strada!

Papergirl Brasov 2012 - Readucem arta in strada!

Cultura in Ceai et caetera

toata ziua

Expozitia "Miracolul tehnic" la Muzeul Civilizatiei Urbane a Brasovului

Expozitia "Miracolul tehnic" la Muzeul Civilizatiei Urbane a Brasovului

Expozitie in Muzeul Civilizatiei Urbane

toata ziua

Programul pe harta
Concert MAYA in Deane's

Concert MAYA in Deane's

Concert in Deane's Irish Pub

de la 20:30

Recital de poezie erotica, Mihai Ignat Concurs

Recital de poezie erotica, Mihai Ignat

Cultura in Ceai et caetera

de la 19:30

Expozitia "Junii Brasovului si albumul lor de familie" la Muzeul de Etnografie

Expozitia "Junii Brasovului si albumul lor de familie" la Muzeul de Etnografie

Expozitie in Muzeul de Etnografie

de la 10:00 pana la 17:00

Papergirl Brasov 2012 - Readucem arta in strada!

Papergirl Brasov 2012 - Readucem arta in strada!

Cultura in Ceai et caetera

toata ziua

Expozitia "Miracolul tehnic" la Muzeul Civilizatiei Urbane a Brasovului

Expozitia "Miracolul tehnic" la Muzeul Civilizatiei Urbane a Brasovului

Expozitie in Muzeul Civilizatiei Urbane

toata ziua

Programul pe harta
Fasching 2012 - Caravana Clatitelor in Prejmer Concurs

Fasching 2012 - Caravana Clatitelor in Prejmer

Festival in Prejmer

de la 17:00

"Toxic Love" cu Dorina Roman si Dan Zorila in Ritmo Cafe

"Toxic Love" cu Dorina Roman si Dan Zorila in Ritmo Cafe

Teatru in Ritmo Cafe & Lounge

de la 18:30

Spectacolul pentru copii "Povestiri de buzunar"

Spectacolul pentru copii "Povestiri de buzunar"

Teatru in Teatrul Arlechino

de la 10:30 pana la 12:45

Expozitia "Junii Brasovului si albumul lor de familie" la Muzeul de Etnografie

Expozitia "Junii Brasovului si albumul lor de familie" la Muzeul de Etnografie

Expozitie in Muzeul de Etnografie

de la 10:00 pana la 17:00

Fasching 2012 - Caravana Clatitelor in Prejmer Concurs

Fasching 2012 - Caravana Clatitelor in Prejmer

Festival in Prejmer

de la 10:00

Papergirl Brasov 2012 - Readucem arta in strada!

Papergirl Brasov 2012 - Readucem arta in strada!

Cultura in Ceai et caetera

toata ziua

Expozitia "Miracolul tehnic" la Muzeul Civilizatiei Urbane a Brasovului

Expozitia "Miracolul tehnic" la Muzeul Civilizatiei Urbane a Brasovului

Expozitie in Muzeul Civilizatiei Urbane

toata ziua

Stand-up comedy cu Teo in Deane's

Stand-up comedy cu Teo in Deane's

Divertisment in Deane's Irish Pub

de la 20:00

In fiecare zi de luni, board games in Ceai et caetera

In fiecare zi de luni, board games in Ceai et caetera

Competitie in Ceai et caetera

de la 19:00

Expozitia "Junii Brasovului si albumul lor de familie" la Muzeul de Etnografie

Expozitia "Junii Brasovului si albumul lor de familie" la Muzeul de Etnografie

Expozitie in Muzeul de Etnografie

de la 10:00 pana la 17:00

Papergirl Brasov 2012 - Readucem arta in strada!

Papergirl Brasov 2012 - Readucem arta in strada!

Cultura in Ceai et caetera

toata ziua

Expozitia "Miracolul tehnic" la Muzeul Civilizatiei Urbane a Brasovului

Expozitia "Miracolul tehnic" la Muzeul Civilizatiei Urbane a Brasovului

Expozitie in Muzeul Civilizatiei Urbane

toata ziua

My Europe Festival 2011 in Ceai et caetera

My Europe Festival 2011 in Ceai et caetera

Film in Ceai et caetera

de la 20:00

"Become the speaker & leader you want to be" la Toastmasters Brasov

"Become the speaker & leader you want to be" la Toastmasters Brasov

Conferinta, Seminar in Prefectura Brasov

de la 18:30 pana la 19:45

Pub-Curling! Concursuri, lectii si povesti, la gura sobei

Pub-Curling! Concursuri, lectii si povesti, la gura sobei

Divertisment in The Hockey Pub

de la 18:00

Expozitia "Junii Brasovului si albumul lor de familie" la Muzeul de Etnografie

Expozitia "Junii Brasovului si albumul lor de familie" la Muzeul de Etnografie

Expozitie in Muzeul de Etnografie

de la 10:00 pana la 17:00

Targul HoResCa de Brasov 2012

Targul HoResCa de Brasov 2012

Targ in International Trade Center

toata ziua

Papergirl Brasov 2012 - Readucem arta in strada!

Papergirl Brasov 2012 - Readucem arta in strada!

Cultura in Ceai et caetera

toata ziua

Expozitia "Miracolul tehnic" la Muzeul Civilizatiei Urbane a Brasovului

Expozitia "Miracolul tehnic" la Muzeul Civilizatiei Urbane a Brasovului

Expozitie in Muzeul Civilizatiei Urbane

toata ziua

Expozitia "Junii Brasovului si albumul lor de familie" la Muzeul de Etnografie

Expozitia "Junii Brasovului si albumul lor de familie" la Muzeul de Etnografie

Expozitie in Muzeul de Etnografie

de la 10:00 pana la 17:00

Targul HoResCa de Brasov 2012

Targul HoResCa de Brasov 2012

Targ in International Trade Center

toata ziua

Papergirl Brasov 2012 - Readucem arta in strada!

Papergirl Brasov 2012 - Readucem arta in strada!

Cultura in Ceai et caetera

toata ziua

Expozitia "Miracolul tehnic" la Muzeul Civilizatiei Urbane a Brasovului

Expozitia "Miracolul tehnic" la Muzeul Civilizatiei Urbane a Brasovului

Expozitie in Muzeul Civilizatiei Urbane

toata ziua

Expozitia "Junii Brasovului si albumul lor de familie" la Muzeul de Etnografie

Expozitia "Junii Brasovului si albumul lor de familie" la Muzeul de Etnografie

Expozitie in Muzeul de Etnografie

de la 10:00 pana la 17:00

Targul HoResCa de Brasov 2012

Targul HoResCa de Brasov 2012

Targ in International Trade Center

toata ziua

Papergirl Brasov 2012 - Readucem arta in strada!

Papergirl Brasov 2012 - Readucem arta in strada!

Cultura in Ceai et caetera

toata ziua

Expozitia "Miracolul tehnic" la Muzeul Civilizatiei Urbane a Brasovului

Expozitia "Miracolul tehnic" la Muzeul Civilizatiei Urbane a Brasovului

Expozitie in Muzeul Civilizatiei Urbane

toata ziua

Povesti pentru copii in libraria Carturesti Brasov

Povesti pentru copii in libraria Carturesti Brasov

Educatie in Libraria Carturesti

de la 16:58

Expozitia "Junii Brasovului si albumul lor de familie" la Muzeul de Etnografie

Expozitia "Junii Brasovului si albumul lor de familie" la Muzeul de Etnografie

Expozitie in Muzeul de Etnografie

de la 10:00 pana la 17:00

Targul HoResCa de Brasov 2012

Targul HoResCa de Brasov 2012

Targ in International Trade Center

toata ziua

Papergirl Brasov 2012 - Readucem arta in strada!

Papergirl Brasov 2012 - Readucem arta in strada!

Cultura in Ceai et caetera

toata ziua

Cursa Trasnitilor 2012, editia de iarna, in Poiana Brasov Concurs

Cursa Trasnitilor 2012, editia de iarna, in Poiana Brasov

Divertisment in Poiana Brasov

toata ziua

Expozitia "Miracolul tehnic" la Muzeul Civilizatiei Urbane a Brasovului

Expozitia "Miracolul tehnic" la Muzeul Civilizatiei Urbane a Brasovului

Expozitie in Muzeul Civilizatiei Urbane

toata ziua

Loc de desfasurare:

Centrul Cultural Reduta
Centrul Cultural Reduta

Adresa: Str. Apollonia Hirscher, nr. 8, Brasov, cod postal 500025

Telefon: 0268419706

Site: www.centrulculturalreduta.ro

Directii

Program complet

Inchide
  • iCal Vi , 13 august de la 19:00
    • iCal Vi , 13 august
    • iCal Sb , 14 august
    • iCal Du , 15 august
    • iCal Lu , 16 august
    • iCal Ma , 17 august
    • iCal Mi , 18 august
    • iCal Jo , 19 august
Recomandam: