Mihai Nadin, eminentul om de litere si stiinte, in dialog cu brasovenii care vor sa-l cunoasca

O întâlnire pentru… minte, inimă şi literatură cu eminentul om de litere şi ştiinţe, americanul de origine română Mihai Nadin se va afla la Braşov miercuri, 21 septembrie a.c., ora 17, la Clubul Copiilor - Grădina Bastion (lângă complexul Star. Vezi harta)

După o absenţă de 37 de ani, Mihai Nadin este dornic să se reîntâlnească cu vechii săi prieteni şi colaboratori, şi să-i întâlnească pe tinerii intelectuali braşoveni care nu l-au cunoscut dar care vor să-l cunoască.
Este gata să răspundă întrebărilor privind aria tematică a preocupărilor sale ştiinţifice.

În caz de timp nefavorabil întâlnirea va avea loc în cofetărie.
Persoane de contact: Daniel Drăgan, tel. 0268-414876 & 07212-416828 şi A.I. Brumaru tel. 0723-932888)

Eseist, prozator, critic de artă cu doctorate în estetică şi filosofie, actualmente o somitate a lumii ştiinţifice internaţionale (conduce Institutul pentru coordonarea sistemelor de anticipaţie ANTE din Dallas şi este Profesor emerit în artă şi tehnologie al Universităţii din Columbia-Ohio, Mihai Nadin s-a născut la Braşov, în 2 februarie 1938. Licenţiat al Facultăţii de Electronică (1968) şi al Facultăţii de Filosofie (1971).

S-a consacrat activităţii publicistice, la început ca redactor la secţia culturală a ziarului „Drum nou” din Braşov, făcându-se cunoscut apoi prin colaborări la „Contemporanul”, „Cronica”, „Revista de filosofie”, „Familia”, „România literară”, „Teatru”, „Vatra”, „Ateneu” şi altele. Se numără printre fondatorii revistei „ASTRA”, pe care a şi condus-o, în calitate de redactor-şef, între anii 1974 şi 1975, când a ales calea exilului, stabilindu-se mai întâi în Germania, şi pe urmă, din 2004, în SUA, unde, ca invitat special la University of Texas din Dallas, s-a consacrat aproape în exclusivitate carierei universitare şi cercetării ştiinţifice la vârf.

A publicat 18 cărţi, printre care în domeniul literaturii şi artei: „Lawrence Olivier, aventură în universul lui Shakespeare” (1968); „O zi pentru podoabe”, roman (1971); „A trăi arta” (1972); „Reîntoarcerea la zero” (1972); „Cămaşa lui Nessus” (1973); „Pictori din Braşov” (1975); „Pana de gravitaţie” (2001), precum şi numeroase lucrări ştiinţifice în limbile engleză şi germană, dintre care „MIND – Anticipation and Chaos”; „T.S. Eliot”: „The End is Where We Start From”; „The Civilization of Illiteracy” şi altele i-au adus notorietatea prin caracterul lor de pionierat. Este, de asemenea, autorul a 140 de studii, multe având ca obiect cercetarea sistemelor de anticipare şi efectele anticipării.

În cercurile de elită ale ştiinţei contemporane, Mihai Nadin este considerat azi un vizionar lucid al lumii de mâine.(Din volumul “Zodia interogaţiei” de Daniel Drăgan, p.126, Arania, 2009, introducere la interviul „Spre o civilizaţie analfabetă”)

Secvenţă finală din interviu:

– Ne cunoaştem demult, Mihai Nadin. Eşti un savant. Ai luciditate cat treizeci de computere, dar eşti evreu, şi încă unul născut aici, în Carpaţi. Ai sentimente cât pentru un neam întreg. Nu te mistuie niciodată dorul de Tâmpa, de Piatra Craiului, de strada Castelului, de praful de pe uliţele noastre, de gâlcevile – şi ele balcanice – ale piţigoilor care se zburătăcesc prin merii şi prunii de pe Warte? Când ne revedem la Braşov, Mihai Nadin?

–În realitate eu sunt la Braşov mai mult decât îşi pot închipui mulţi. Este o prezenţă spirituală, ştiu, dar este reală. E oraşul unor sentimente pe care nici un loc în lume nu-l poate substitui. Ştiu oraşul pe care l-am lăsat în trecut, îl ştiu în detaliu. Fiecare stradă şi străduţă îmi este vie în memorie, munţii rămân pentru mine expresia sublimului. Şi expresia anticipării: cine a urcat pe munte ştie că ceea ce ne mână pe potecile vag marcate este anticiparea ţelului final. Niciodată acelaşi, pentru ca pe vârful muntelui lumina, şi peisajul, şi o grămadă de detalii vor fi mereu altele... În aparenţă urcăm spre vârf, în realitate pornim întotdeauna de pe vârf, ca promisiune, speranţă, ideal... Cauza finală!, cea care a fost eliminată de dogmatismul ştiinţific, este expresia anticipării...

– După aceste vorbe nu mai rămâne decât să spui: Mâine la 10 voi zbura spre România!

– Daniel Drăgan, sper că ai vreme pentru mine... Dar nimic nu ar fi mai puţin adevărat decât un asemenea gest. În realitate e greu, dacă nu imposibil, să retrăim trecutul. Avem frică de deziluzii, avem teamă de noi înşine, poate şi de cei pe care prezenţa celui înstrăinat i-ar irita. Cum aş putea justifica, uitându-mă în ochii prietenilor mei, de ce viaţa mea a fost, în ciuda unor momente foarte grele, mai uşoara decât a lor? Dar doresc să revin, să urc drumul spre Poiana prin Şchei, să urc şi pe Tâmpa, pe jos, fireşte, să îmbrăţişez prieteni şi să văd cum cei care trăiesc astăzi în acest oraş se bucură de frumuseţea lui... Am în memorie „teatrul” meu elisabethan de lângă terenul de tenis, şi Biserica Neagră, şi liceul... dar nici o poză dintre cele pe care le-am primit nu-mi garantează că ceea ce mi-a rămas în suflet este păstrat. Frica de schimbare? Poate. Deşi ca unul care proclamă schimbarea ca o nouă condiţie a existenţei nu ar fi normal să am teamă.

Da, sunt foarte ocupat. Timpul rămas e mai scurt decât cel care a trecut. Mă bucur de fiecare moment creativ şi am teama că aceste momente vor înceta mai devreme decât mi-aş dori. Dar, la urma urmei, ceea ce m-a ţinut departe de Braşov e înţelegerea că pentru mine acest oraş nu e o adresă turistică, ci un reper al identităţii mele. O matrice existenţială. Nu vreau să mă despart de Braşov şi mi-e teamă că o vizită ar putea însemna despărţirea. Este ca o poveste de dragoste... Nu vrem să aibă sfârşit.
(Din Dallas, ianuarie, 2007)