Adaugă
Publicitate

RAT Brasov va administra ridicarea vehiculelor stationate neregulamentar pe drumurile publice din municipiu

Prezentare

Regia Autonomă de Transport (RAT) Braşov va administra începând cu data de 01.10.2010 activitatea de ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice din Municipiul Braşov, aşa cum prevede Hotărârea Consiliului Local (HCL) nr. 315/31 mai 2010. Activitatea se va desfăşura în conformitate cu prevederile Regulamentului privind organizarea şi efectuarea activităţilor de ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice din Municipiul Braşov, aprobat prin HCL nr. 314/31 mai 2010.

Potrivit Regulamentului menţionat, vor fi ridicate vehiculele staţionate neregulamentar, cele ce blochează drumurile de acces în parcările de reşedinţă, precum şi cele ce încalcă restricţiile temporare de staţionare, deszăpezire, salubrizare, a executării unor lucrări ori în situaţiile în care se impune eliberarea de vehicule a unor străzi, zone sau pieţe.

Pentru buna desfăşurare a activităţilor de ridicare şi transport, RAT Braşov a contractat două firme specializate, respectiv SC FEJER TOP SRL şi AN&AG SERVICE SRL. În vederea depozitării autovehiculelor ridicate de pe domeniul public, RAT a amenajat un spaţiu special, supravegheat cu şase camere video, precum şi un birou în care să se desfăşoare activităţile necesare în vederea eliberării vehiculelor, ambele situate la sediul RAT Braşov, pe Strada Hărmanului, nr. 49. Informaţii despre maşinile ridicate de pe domeniul public vor putea fi primite la numărul de telefon 0368/444.080 (dispeceratul RAT) sau 0268/407.500 (dispeceratul Poliţiei Municipiului Braşov). Activitatea biroului de eliberări a autovehiculelor ridicate de pe domeniul public se va desfăşura de luni până sâmbătă, inclusiv, între orele 07.00-23.00, iar duminica între orele 07.00-19.00.

Potrivit art. 1 din HCL nr. 842/29 octombrie 2007, taxa pentru ridicarea vehiculelor staţionate în zone nepermise în Municipiul Braşov este în valoare de 380 de lei. Regulamentul aprobat prin HCL 314/31 mai 2010 prevede că se exceptează de la plata sumei reprezentând contravaloarea operaţiunilor de ridicare, transport şi depozitare persoanele cu handicap, dacă fac dovada acestui fapt, prin prezentarea certificatului medical care atestă handicapul. În vederea preîntâmpinării unor situaţii neplăcute, RAT Braşov face un apel către persoanele cu handicap, deţinătoare de autovehicule, să respecte prevederile Legii 448/2006, privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap şi să amplaseze pe parbrizul maşinii autocolantele care atestă calitatea de persoană cu handicap, obţinute în condiţiile legii.

De menţionat că, potrivit art. 6 alin. 3 din Regulamentul privind organizarea şi efectuarea activităţilor de ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice din Municipiul Braşov, aprobat prin HCL nr. 314/31 mai 2010, „în cazul în care conducătorul vehiculului staţionat neregulamentar se prezintă înaintea începerii operaţiunii de ridicare, eliberarea vehiculului se va face pe loc. În acest caz va achita numai 20% din contravaloarea operaţiunilor de ridicare, transport şi depozitare, cu condiţia ca autovehiculul operatorului să fi ajuns la faţa locului".

Restituirea vehiculelor ridicate se efectuează, conform Regulamentului amintit, după: dovedirea dreptului de proprietate, deţinere sau utilizare; dovedirea achitării cheltuielilor reprezentând contravaloarea operaţiunilor de ridicare, transport şi depozitare; comunicarea în scris a datelor de identificare a persoanei care a staţionat neregulamentar, cf. Anexei 2 a HCL nr. 314/31 mai 2010.

Silviu Ştefan purtător de cuvânt RAT Braşov


Etichete:

RAT , Regia Autonoma de Transport

Informaţii suplimentare 233

Urmează în Braşov 6382

Această facilitate este accesibilă în fiecare pagină de tip eveniment, entitate sau comunicat, în zona informaţiilor rapide de sub titlul articolului.

Vezi mai multe